Autorităţile locale au intervenit marţi seară pentru a deszăpezi sute de vehicule rămase blocate din cauza ninsorilor pe autostrada A40 în dreptul localităţii Bellegarde-sur-Valserine, lângă graniţa cu Elveţia, a relatat cotidianul regional Le Dauphiné libéré.
Autorităţile franceze au precizat că lucrează la degajarea zăpezii de pe acea autostradă şi au avertizat publicul să dea dovadă de atenţie şi să-şi limiteze deplasările.
Crucea Roşie a fost la rândul său mobilizată pentru a ajuta la operaţiunile de salvare a persoanelor rămase blocate în trafic.
Primarul din Bellegarde-sur-Valserine a amenajat în interiorul primăriei locale mai multe spaţii de cazare în regim de urgenţă pentru şoferii rămaşi blocaţi în zăpadă, a precizat cotidianul Le Dauphiné libéré.
Serviciul francez de meteorologie a raportat depunerea unor straturi de zăpadă cu grosimea de cinci centimetri la Annecy, de 10 centimetri la Bellegarde şi între 20 şi 30 de centimetri în văile din Chamonix lângă Tunelul Mont Blanc.
Meteorologii au avertizat că ninsorile, care nu sunt neobişnuite pentru această perioadă a anului, dar ar putea duce la întreruperi semnificative ale transportului, vor continua şi în perioada imediat următoare.
@Gendarmerie_001 et @sdis01 sont mobilisés auprès des automobilistes bloqués par la neige dans le secteur de Valserhône (Bellegarde). Tout est mis en œuvre pour venir au-devant des automobilistes et porter assistance si nécessaire. pic.twitter.com/D4m6pc8FCm
— Préfet de l'Ain (@Prefet01) January 12, 2021
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News