„Întoarcere: Doar un singur tractor la manifestația din fața Parlamentului din București“ titrează publicația germană laser-photonik.de materialul în care vorbește despre acțiunea de protest programată astăzi în Piața Constituției din Capitala României, însoțit de imagini de la fața locului.
„Răsturnare de situație în ceea ce privește protestul fermierilor și transportatorilor români, care trebuia să înceapă în această dimineață, la ora 09:30, în "Piața Constituției", în fața sediului Parlamentului din București. La acea oră, la fața locului se afla un singur tractor încărcat pe o remorcă de TIR, deși municipalitatea a permis participarea la manifestație a 5.000 de persoane cu 200 de utilaje.“ menționează publicația germană, care citează agenția bulgară de presă BTA.
Întrebați de Agenția Telegraf dacă fermierii și transportatorii vor veni mai târziu și de ce nimeni altcineva, locuitorii au răspuns: "Aceasta este democrația. Fiecare poate face ce vrea" și au refuzat să comenteze.
„Potrivit unor media locale, este posibil ca frigul să-i fi îndepărtat pe protestatari. La ora 09:30, termometrul din centrul Bucureștiului arăta -6 grade. Potrivit meteorologilor, noaptea trecută a fost extrem de rece în capitala României, cu temperaturi de -9,9 grade. Aleile care duc spre Piața Constituției sunt înghețate. Piața însăși este acoperită de zăpadă și ger“, mai spun jurnaliștii bulgari, citați de presa din Germania.
"Fermierii spun că nu vor participa la protestul autorizat la București pentru că nu vor să fie politizat", notează și publicația italiană TG24.
Conform programului și traseului aprobat de municipalitate, autovehiculele care doreau să participe la acțiunea de protest trebuiau să ajungă astăzi în Piața Constituției între orele 6:30 și 7:00. Însă doar un singur camion cu un tractor a ajuns acolo, o mașină civilă și omână de oameni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News