Preşedintele Klaus Iohannis a catalogat marţi demersurile privind mutarea ambasadei din Israel drept ''diletantism'' şi a susţinut că memorandumul despre care s-a vorbit a fost de fapt o ''documentaţie de tip studiu''.
"Un centru obscur nu, dar o gândire obscură da. Este gândirea tipic pesedistă. S-au trezit regimul Dragnea-Dăncilă, în speţă Dragnea şi Dăncilă în încercarea de a se profila prin politica externă, dar nu aveau ce căuta.
Preşedintele Camerei nu are atribuţii de politică externă, decât de diplomaţie parlamentară, deci nu avea ce căuta în discuţia pe ambasadă, iar prim-ministrul României nu are aceste atribuţii de a dispune mutarea unei ambasade, conform Constituţiei acest lucru se face de către preşedinte.
Eu mi-am exprimat punctul de vedere foarte clar: suntem împreună cu toţi partenerii de părere că aceste lucruri nu se pot face acum fiindcă nu sunt îndeplinite condiţiile, condiţiile care au fost cerute atunci când ambasadele s-au mutat de la Ierusalim la Tel Aviv, care nu au fost la Tel Aviv.
În consecinţă pot să clasific aceste demersuri drept un dilentatism politic de politică externă care ne-a dăunat foarte grav, iar acel memorandum mult discutat, secret, abordări sofisticate au fost folosite în comunicarea publică pentru a da impresia unei anumite legitimităţi.
În realitate, la Externe s-a elaborat o documentaţie de tip studiu care ne-a fost trimisă şi la Administraţia Prezidenţială, după mult timp, când de fapt se terminaseră toate discuţiile, inclusiv afirmaţiile nefericite de la New York, care memorandum propunea să se facă conform legii, (...) adică decide preşedintele şi a decis că rămâne cum am stabilit", a spus Iohannis, la dezbaterea organizată în Aula Bibliotecii Centrale Universitare.
Viorica Dăncilă susţine în continuare că dacă partenerul nostru, SUA, amutat abasada, ar putea şi ţara noastră să urmeze exemplul, asta deşi niciun alt stat membru UE nu a luat o astfel de poziţie.
"Am spus că sunt de acord cu mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim, în concordanță cu legislația internațională. Voi face o analiză legat de această mutare, dar eu cred că atâtat timp cât SUA a mutat ambasada, cred că și noi putem să avem aceeași inițiativă și să mutăm ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim. Cred că fiecare stat are această opțiune de a își muta Capitala. Nu o să încalc nicio prevedere legală, da, îmi mențin aceeași abordare", a spus Viorica Dăncilă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News