Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Monica Macovei, condamnată la închisoare 
WhatsApp
Monica Macovei a fost condamnată la închisoare cu suspendare. 

Fosta ministră a Justiției, Monica Macovei, a primit vineri o sentință de șase luni de închisoare cu suspendare pentru vătămare corporală din culpă în dosarul accidentului de la Mangalia, care a avut loc în 2022.

Conform portalului instanțelor de judecată, executarea pedepsei a fost suspendată pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Pe parcursul acestui termen, Macovei trebuie să participe la unul sau mai multe programe de reintegrare socială organizate de serviciul de probațiune sau în colaborare cu instituții din comunitate.

Sentință poate fi atacată cu recurs

 

De asemenea, ea este obligată să efectueze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, fie la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din Sectorul 2 al Bucureștiului, fie la Administrația Domeniului Public din Sectorul 2 al Bucureștiului.

Conform deciziei, Monica Macovei trebuie să suporte și cheltuielile judiciare avansate de stat, în valoare de 10.000 de lei.

Sentința pronunțată de Judecătoria Mangalia nu este definitivă.

În luna februarie, instanța a decis separarea aspectului civil și formarea unui alt dosar, care urmează să fie judecat la Judecătoria Mangalia pe 21 mai.

Monica Macovei a fost trimisă în judecată în septembrie 2023 pentru vătămare corporală din culpă, în urma implicării sale într-un accident rutier în apropierea municipiului Mangalia, care a dus la rănirea unui motociclist.

Conform comunicatului anterior transmis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, "În fapt, s-a reținut că la 8 octombrie 2022, Macovei Monica-Luisa conducea autoturismul pe DN 39, în apropierea municipiului Mangalia și, din cauza pătrunderii pe contrasens, a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de către I.C., provocându-i acestuia leziuni care au necesitat 110 - 120 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații, viața fiindu-i pusă în primejdie".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel