Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Momentul în care DJ Hardwell pleacă de pe scena festivalului Saga și îi acuză pe organizatori că nu a fost plătit / VIDEO
WhatsApp
În prima zi a festivalului Saga din București, un scandal de proporții a izbucnit după ce DJ-ul olandez Hardwell și-a anulat spectacolul din cauza unor probleme tehnice și a acuzat organizatorii că nu a fost plătit pentru prestația sa. 

Un celebru artist prezent pe scena Festivalului Saga, care a început vineri seară, în București, și-a anulat spectacolul de pe scenă și s-a plâns fanilor cu privire la echipamentele puse la dispoziție, dar și de faptul că nu a fost plătit pentru prestația sa. 

Evenimentul, așteptat de mii de fani, a fost marcat de momentul tensionat când Hardwell a părăsit scena după doar zece minute de prestație. "Am venit tocmai din Olanda ca să fiu în fața voastră. Sunt aici! Dați-mi voie să fiu sincer. Acest festival nu mi-a dat niciun ban pentru spectacolul din această seară. Dar totuși, am venit. Echipamentele, totul este de rahat. Nimic nu funcționează. Sunt aici pentru voi, Saga, și vreau să pun muzică pentru voi. Tot echipamentul e dezamăgitor. Nu pot să pun muzică. Mi-e imposibil să prestez. Întregul pupitru al DJ-ului e de rahat. Chiar îmi pare rău!", a declarat dezamăgit DJ Hardwell în fața publicului.

Răspunsul organizatorilor Saga. ”Același set pare să funcționeze perfect pentru Will Sparks”

 

În replică, organizatorii au respins acuzațiile aduse de artist. "Hardwell, ne pare că Rita Ora, Sickik, Loreen și toți ceilalți DJ de la celelalte 5 scene au apucat să performeze în prima zi de Saga, iar tu nu. Echipamentul a venit din Olanda, la fel ca și tine. Același set pare să funcționeze perfect pentru Will Sparks (...) Am făcut tot ce ne-a stat în putință pentru a răspunde cerințelor tale, inclusiv celor legate de plată. Ne pare rău pentru fanii tăi, ai noștri. Le-ar fi plăcut să te vadă în sfârșit la București", au transmis organizatorii într-un comunicat oficial.

Festivalul Saga, care se desfășoară în acest weekend la București, adună peste 150 de artiști pe cele șapte scene amenajate la Romaero. În ciuda incidentului cu Hardwell, prima seară a fost marcată de aparițiile spectaculoase ale unor artiști precum Rita Ora și Sickik, care au stârnit entuziasm printre participanți.

VIDEO

 

 

@cristiancozmaciuc Hardwell spune că nu a fost plătit de Saga. #hardwell #saga #sagafestival #festival #dj #romania???????? #bucharest #bucuresti #romaero #fyp #foryou #foryoupage #5pasidebine #pentrutine #viral #romania ♬ sunet original - Cristian Cozmaciuc

----------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel