Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Moartea Alexandrei, la maternitatea din Botoșani, cercetată de Colegiul Medicilor 
WhatsApp
Colegilor Medicilor s-a autosesizat în cazul Alexandrei, moartă la maternitatea din Botoșani, dar și în cazul femeii operată de hernie, care era de fapt însărcinată. 

Colegiul Medicilor din România a anunţat miercuri că prin colegiile teritoriale din Botoşani şi Gorj s-a autosesizat atât în cazul tinerei gravide care a murit la Maternitatea din Botoşani, cât şi în cel al pacientei de la Spitalul din Târgu Jiu care ar fi fost operată de hernie, deşi era gravidă şi a declanşat din oficiu o anchetă disciplinară, pentru a cerceta profesional şi deontologic medicii implicaţi.

Mesajul Colegiului Medicilor



"Potrivit statutului, Colegiul Medicilor din România are ca principal obiect de activitate controlul şi supravegherea exercitării profesiei de medic, aplicarea legilor şi a regulamentelor care organizează şi reglementează exerciţiul profesiei, reprezentarea intereselor profesiei de medic şi păstrarea prestigiului acestei profesii în cadrul vieţii sociale. Fiecare dintre aceste obiective poate fi realizat doar prin implicarea colegilor noştri medici, a căror întreagă activitate profesională trebuie să fie dedicată exclusiv apărării vieţii, sănătăţii şi integrităţii fizice şi psihice a fiinţei umane. Sistemul medical din România, prin toate componentele lui, de la medici la autorităţi şi factori de decizie, instituţii, organizaţii, necesită o reformă profundă, astfel încât riscul de apariţie a situaţiilor despre care discutăm astăzi să fie diminuat", susţin reprezentanţii CMR într-o postare pe Facebook.

Conform sursei citate, anchetele care se află în desfăşurare "pot să aducă şi vor aduce clarificări" cu privire la ceea ce s-a întâmplat.

"Esenţial este ca aceste concluzii ale anchetelor să conducă la îmbunătăţirea cadrului legal şi de funcţionare a sistemului medical, iar astfel de cazuri să nu se mai repete. Trebuie creat un mecanism eficient, cu rol de prevenire şi de protejare a celor implicaţi, pacienţi şi medici, deopotrivă", se mai arată în postare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel