Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mircea Geoană a salutat anunţul ministrului de Externe referitor la intenţia României de a înfiinţa un Centru de rezilienţă
WhatsApp
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a salutat vineri anunţul ministrului român de externe, Bogdan Aurescu, din cadrul ministerialei NATO din această săptămână, cu privire la intenţia României de a înfiinţa şi găzdui un Centru euro-atlantic în domeniul rezilienţei, despre care a spus că a intrat deja în procesul de evaluare al Alianţei.

"Ministrul Bogdan Aurescu şi-a anunţat colegii miniştri de externe şi pe noi, cei din NATO, despre intenţia României de a înfiinţa şi găzdui un centru de rezilienţă pentru spaţiul euro-atlantic. Este o propunere care, evident, a fost luată în considerare şi vom declanşa procesul natural de evaluare şi de interacţiune cu România", a spus Geoană în cadrul unui briefing online pentru jurnaliştii români.

El a precizat că rezilienţa este un subiect important pentru NATO şi care a fost preselecţionat pentru agenda summitului NATO de anul viitor.

"Sunt două subiecte pe care ştim că liderii noştri le vor avea pe agenda NATO de la anul. Unul este rezilienţa, miniştrii apărării NATO au decis acest lucru. Al doilea este 'NATO 2030', secretarul general va prezenta viziunea sa, propunerile sale şi de acolo vom construi o agendă a summitului", a adăugat secretarul general adjunct al NATO.

În context, el a salutat şi faptul că Uniunea Europeană a început să acorde "o atenţie semnificativă" către zona rezilienţei, iar Comisia Europeană a lansat propriii indicatori de rezilienţă, de exemplu pentru zona de lanţuri de aprovizionare în sistemele de sănătate.

Aona Mării Negre trebuie privită în ansamblu, "ca un fel de matrice"



"De aceea, când domnul Aurescu a anunţat un centru de rezilienţă pentru zona euro-atlantică, cel puţin eu o citesc ca o ofertă care se referă atât la relaţia cu NATO, şi este deja în procesare la noi, cât şi la relaţia cu Uniunea Europeană şi partenerii din UE. De fapt, există un interes reciproc al NATO şi UE de a aduce acest subiect pe lista lungă de proiecte pe care NATO şi UE le derulează în comun sub egida parteneriatului strategic. O discuţie şi cu NATO, şi cu UE pe teme de rezilienţă este o abordare înţeleaptă şi care are sens", a explicat Mircea Geoană.

Tot în cadrul ministerialei NATO prin videoconferinţă de marţi şi miercuri a fost aprobat şi un raport referitor la zona Mării Negre, iar la o sesiune dedicată acestei regiuni au participat miniştrii de externe din Ucraina şi Georgia. "Zona Mării Negre este o zonă de intensă competiţie geopolitică şi de mare relevanţă strategică pentru noi. Acest raport, pe care miniştrii de externe l-au dezbătut şi l-au aprobat, arată în continuare că, din punct de vedere al riscurilor pentru securitatea colectivă a Alianţei, Rusia a construit în Crimeea o capacitate militară masivă, atât defensivă, cât şi ofensivă. Crimeea şi zona Mării Negre reprezintă rampa de lansare a Federaţiei Ruse către Orientul Mijlociu, Mediterana de Est şi alte zone, deci există în acest moment ingrediente pentru a da zonei Mării Negre o importanţă şi mai mare şi acest efort va continua", a spus secretarul general adjunct al NATO.

Geoană a adăugat că zona Mării Negre trebuie privită în ansamblu, "ca un fel de matrice", în care este important şi ce se face la nivelul NATO, şi componenta bilaterală. El a menţionat, în acest sens, că a notat cu interes documentele semnate de ministrul român al apărării, Nicolae Ciucă, şi omologii săi din Marea Britanie şi SUA.

"E o zonă în care vom continua să investim. Salut perseverenţa cu care România, dar şi Bulgaria şi alte ţări NATO din zona Mării Negre susţin această temă şi sunt convins că în următoarea perioadă vom avea şi mai multă consistenţă şi mai multă participare la nivel NATO, la nivel bilateral, la nivel internaţional în această zonă", a mai afirmat Geoană, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel