Primul caz de COVID-19 a fost depistat în Bulgaria pe 8 martie, la aproape două săptămâni după România. Bulgarii erau în plină epidemie de gripă, aşa că mai multe şcoli din ţară erau deja închise. Toate unităţile şcolare au fost închise odată cu declararea stării de urgenţă, pe 13 martie, la cinci zile după înregistrarea primului test pozitiv, când erau 23 de cazuri.
România a înregistrat primul caz de Covid-19 pe 26 februarie. Şcolile au fost închise pe 11 martie, iar starea de urgenţă a fost decretată pe 16 martie, când erau 158 de cazuri.
Măsurile luate în cadrul stării de urgenţă în cele două state au fost asemănătoare: interzicerea evenimentelor la care ar fi putut participa un număr mare de persoane, introducerea muncii de la domiciliu în toate situaţiile în care acest lucru era posibil, măsuri de distanţare socială.
Pe 17 martie, Bulgaria detectează un focar de COVID-19 în staţiunea montană Bansko. Oraşul întră imediat în carantină, nimeni nu poate intra şi ieşi din oraş fără să fie locuitor al oraşului, să fie nevoit să se deplaseze pentru a-şi exercita munca sau din raţiuni medicale. Trei zile mai târziu erau închise toate oraşele reşedinţă de judeţ.
România a aşteptat ca la Suceava să fie aproape 600 de cazuri de COVID-19 pentru a pune în carantină oraşul şi opt comune limitrofe, pe 30 martie.
Diferenţe majore între strategiile Bulgariei şi României se pot constata în ceea ce priveşte gestionarea cazurilor depistate. În 13 martie, când a fost declarată starea de urgenţă în Bulgaria, spitalizarea a fost obligatorie doar pentru anumite grupe de pacienţi. Printre aceştia, persoanele cu vârsta mai mare de 60 de ani, cei cu boli cronice sau imunitate scăzută, cazurile grave sau bolnavii care nu puteau fi izolaţi la domiciliu.
Pacienţii testaţi pozitiv, dar fără simptome sau cu simptome uşoare au fost trataţi la domiciliu, cu obligaţia izolării timp de 28 de zile.
România a spitalizat toate cazurile de COVID-19, iar pacienţii au fost externaţi numai după negativarea testelor.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News