O minoră româncă de 16 ani a fugit de acasă fără știrea părinților, după ce a furat buletinul mătușii sale cu 7 ani mai în vârstă. Fata a vrut să treacă frontiera și să ajungă în Germania, însă vameșii au oprit-o la timp.
Duminică seara, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș s-a prezentat la ieşirea din ţară tânăra care călătorea ca pasageră într-o mașină.
Fata a prezentat la control o carte de identitate, însă poliţiştii de frontieră au constatat că poza nu corespunde.
După cercetări s-a stabilit că tânăra este cetăţean român, în vârstă de 16 ani, iar buletinul este al mătuşii sale, în vârstă de 23 de ani.
Adolescenta a spus că dorea să meargă în Germania, dar nu avea acordul mamei, iar documentul de identitate l-a obţinut fără ştirea mătușii.
Călătoria acesteia a fost întreruptă și a fost anunțată Autoritatea Tutelară. Fata e cercetată pentru fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News