Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Minoră româncă ascunsă într-un microbuz, oprită la graniţă. Protecţia Copilului, alertată
WhatsApp
O minoră în vârstă de 15 ani, care a fost ascunsă sub o pătură, pe bancheta din spate a unui microbuz, cu intenţia de a fi trecută ilegal graniţa de stat de către rudele ei, a fost descoperită miercuri seară de poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Borş.

Potrivit unui comunicat al ITPF Oradea, microbuzul respectiv, înmatriculat în România şi condus de un cetăţean român, a ajuns miercuri seara, în jurul orei 20,20, în Punctul de Trecere a Frontierei Borş pentru a ieşi din ţară. În mijlocul de transport mai călătoreau ca pasageri doi cetăţeni români, un bărbat şi o femeie, în vârstă de 41, respectiv 35 de ani.

Cu ocazia controlului mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit pe bancheta din spate, ascunsă sub o pătură, o minoră, cetăţean român, în vârstă de 15 ani.

Poliţiştii de frontieră au demarat verificările, în urma cărora au stabilit că cei doi cetăţeni români sunt unchiul şi mătuşa minorei.

Tinerei nu i-a fost permisă ieşirea din România, ulterior fiind preluată de către reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă socială şi Protecţia Copilului Bihor.

"În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru rudele minorei, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale care se impun", se arată în comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel