Iată întrebările și răspunsurile oferite de MAI în ceea ce privește următoarea săptămână.
Update Q&A
Având în vedere că la nivelul Grupului de Comunicare Strategică au fost primite
alte întrebări referitoare la situații punctuale privind respectarea măsurilor de
distanțare socială, dar și pentru a veni în întâmpinarea situațiilor legate de
sărbătorile pascale în contextul din acest an, vă punem la dispoziție un update la
materialul prezentat inițial.
1. Întrebare: Pot să merg să-mi cumpăr carne de miel de la agentul
economic autorizat de unde îmi cumpăram în fiecare an? Ce trec pe
declarație ?
Răspuns: Da, dar trebuie să aveți asupra dumneavoastră cartea de identitate și
declarația pe propria răspundere, în care bifați punctul 2 (asigurarea de bunuri care
acoperă necesitățile de bază ale persoanelor). De asemenea, vă recomandăm să
mergeți singur, nu cu mai mulți membri ai familiei și să vă asigurați că agentul
economic este autorizat și respectă toate condițiile igienico-sanitare impuse de
instituțiile cu atribuții în domeniu. Nu uitați să cereți documentele de proveniență,
bon fiscal, chitanță sau factură.
2. Întrebare: Poate persoana de la care cumpăr, în fiecare an, carne de
miel să vină să mi-o aducă acasă?
Răspuns: Da, poate veni, dar trebuie să dețină asupra sa documentele necesare
conform ordonanțelor militare și documentele de proveniență ale produselor și să
poată emite bon fiscal, chitanță sau factură.
3. Întrebare: Mai vin comercianții cu turmele de miei la intrarea în oraș?
Răspuns: Nu. Acest lucru nu este posibil.
4. Întrebare: Pot merge la părinți să le duc produse pentru masa de
Paște?