Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mii de maghiari în stradă. Cer AUTONOMIA Ținutului Secuiesc
WhatsApp
Peste 2000 de maghiari din România au participat la un marș în care au cerut autonomia Ținutului Secuiesc. 

Marşul organizat, duminică seara, la Târgu Mureş, de Ziua Libertăţii Secuieşti, pentru depunerea unei petiţii pro-autonomie la Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş, la care au luat parte circa 2.000 de persoane, s-a încheiat fără incidente.

Pe parcursul marşului prin Târgu Mureş, care a urmat comemorării secuilor executaţi de armata austriacă în 1854, pentru conspiraţie, de la Monumentul Secuilor Martiri, manifestanţii au scandat: "Autonomie!", "Să piară Trianonul!" şi "Libertate pentru Beke!", cu referire la Beke István şi Szőcs Zoltán, membri ai grupării "Mişcarea de Tineret 64 de Comitate" (HVIM) din Transilvania, condamnaţi pentru acte de terorism de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la câte 5 ani de închisoare.

Petiţia a fost depusă la Prefectura Mureş de către Izsák Balázs, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Tőkés László preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT), Mezei Janos, preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Zakarias Zoltan, membru în prezidiul Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) şi alţi reprezentanţi ai CNMT şi PPMT, ocazie cu care manifestanţii au scandat "Autonomie!".

Între revendicările cuprinse în petiţie se regăseşte autonomia Ţinutului secuiesc şi eliberarea din închisoare a lui Beke István şi a lui Szőcs Zoltán.

În timpul discursului său, principalul organizator al manifestării, Izsák Balázs, a făcut referire şi la recentul succes de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), împotriva refuzului Comisiei Europene de a înregistra iniţiativa cetăţenească europeană "Politica de coeziune pentru egalitatea regiunilor şi menţinerea culturilor regionale", care urmăreşte ameliorarea situaţiei regiunilor cu minoritate naţională.

Acesta a arătat că deşi pe plan extern există voci care susţin că autonomia nu poate avea succes, iar Constituţia României ar face imposibilă adoptarea statutului de autonomie, "avem suficientă credinţă, cunoaştere şi dorinţă de a desface barierele, de a elimina obstacolele şi de a deveni actori activi pentru ca viaţa publică internă şi internaţională să fie favorabilă autonomiei Ţinutului Secuiesc".

Pe parcursul manifestării au mai luat cuvântul Tőkés László preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT), José Mari Etxebarria, reprezentantul Partidului Naţional Basc şi au fost transmise mesaje din partea unor oficiali de la Budapesta, Szili Katalin şi Potapi Arpad Janos, precum şi un mesaj din închisoare, atribuit lui Beke István, în timp ce Dabis Attila, cel care are interdicţie de a intra în România, a transmis un mesaj video.

[citeste i]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel