Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Microbuz plin cu români, accident grav în Olt: Un mort și nouă răniți transportați la spital
WhatsApp
Un accident cumplit a avut loc pe DN65 - E574, în județul Olt, soldat cu nouă victime transportate la spital și un deces, anunță Poliția Olt.

În eveniment a fost implicată o autoutilitară transport persoane de 8+1 locuri, condusă de un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din municipiul Băilești, județul Dolj, în care se mai aflau alte 7 persoane și un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 55 de ani, în care se mai afla încă o femeie, în vârstă de 55 de ani, ambii din orașul Rovinari, județul Gorj.

În urma coliziunii, femeia, în vârstă de 55 de ani, pasageră în autoturism, a decedat, iar alte 9 persoane, dintre care 5 bărbați și 4 femei, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel