Medicul Mircea Beuran a fost reținut, joi seara, de procurorii anticorupție, pentru că a primit mită 10.000 euro, pentru a propune în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila" București scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală.
Conform unui comunicat de presă al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), a fost reținut pentru că ar fi luat mită în perioada în care era președinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, șef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat și profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila" București.
„În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, a acceptat și primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu. Concret, inculpatul a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila" București scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât și pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către martor", conform comunicatului de presă, citat de Mediafax.
Până în prezent postul respectiv nu a fost scos la concurs.
Medicului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile.
În cursul zilei de vineri, Mircea Beuran va fi dus în fața judecătorilor Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
DNA menționează că dosarul s-a constituit ca urmare a sesizării depuse de persoana care a dat mita.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News