Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Medicul-minune, Sidonia Susanu, care a reatașat brațele unei fete, a primit o promisiune de la premierul Ciucă 
WhatsApp
Premierul Nicolae Ciucă promite să aloce fonduri pentru Spitalul de Copii "Sfânta Maria" din Iaşi, după ce s-a întâlnit cu medicul Sidonia Susanu, coordonatorul Compartimentului de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Arşi din cadrul unităţii medicale, care în decembrie a condus o echipă ce a reuşit să reataşeze braţele unei fete după un accident rutier.

Întâlnirea a avut loc marţi, la Palatul Mitropolitan, după participarea la manifestările organizate în Piaţa Unirii din Iaşi cu prilejul celebrării Zilei Unirii Principatelor Române. La eveniment a fost prezent şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

În urma scurtei întrevederi, prim-ministrul a promis că se va implica personal pentru ca Guvernul să asigure finanţarea şi dotarea cu instrumentarul şi echipamentele necesare Spitalului de Copii "Sfânta Maria".

"Am fost onorat să îi strâng mâna şi să o felicit pe doamna doctor Sidonia Susanu, coordonatorul Compartimentului de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Arşi din cadrul Spitalului de Copii "Sfânta Maria" din Iaşi. Cu pricepere şi multă muncă a salvat destine şi a oferit o nouă şansă la viaţă normală multor copii şi tineri. M-au impresionat empatia şi modestia doamnei doctor, dar şi devotamentul şi tenacitatea de a creşte echipa medicală şi, mai apoi, de a transforma compartimentul în secţie de chirurgie plastică şi a-i dezvolta astfel activitatea. Este un exemplu al puterii pe care o au profesioniştii cu har, deschizători de drumuri în domeniul lor", a transmis premierul Ciucă pe Facebook.

Minunea făcută de doctorița Sidoinia Susanu



O echipă de medici de la Spitalul pentru Copii "Sfânta Maria" din Iaşi, coordonată de dr. Sidonia Susanu, a reuşit, după 20 de ore petrecute în sala de operaţie, să replanteze braţele unei fete de 15 ani, una dintre victimele care se afla în autocarul cu 35 de artişti răsturnat în decembrie la intrarea în municipiul Paşcani.

Intervenţia, care a durat 20 ore, este prima de acest gen din ţară şi a doua din lume. După două săptămâni de la prima intervenţie, fata de 15 ani a fost externată. Medicii spun că în aproximativ un an, cu ajutorul fizioterapiei şi kinetoterapiei, fata îşi va putea folosi ambele braţe.

Echipa medicală condusă de acelaşi medic a replantat şi gamba stângă a unui băiat din Vatra Dornei, care a fost lovit de tren în timp ce traversa linia ferată.

O intervenţie similară, de replantare a unui picior, a fost făcută de echipa de medici condusă în urmă cu un an de dr. Susanu. Pacienta era o fată din Bacău care a rămas fără picior tot în urma unui accident de tren. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp

TOP CELE MAI CITITE STIRI

Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Crossuri parteneri
DCMedical.ro
08 feb 2023, 10:12
Astrosens.ro
06 feb 2023, 16:21
DCNews.ro
08 feb 2023, 12:23
Spectacola.ro
08 feb 2023, 14:42
DCNews.ro
08 feb 2023, 12:23
DefenseRomania.ro
07 feb 2023, 15:11
RadioDCNews.ro
08 feb 2023, 15:17
DCBusiness.ro
08 feb 2023, 13:13
DCBusiness.ro
08 feb 2023, 13:13
RadioDCNews.ro
08 feb 2023, 15:17
DCMedical.ro
08 feb 2023, 10:12
DefenseRomania.ro
07 feb 2023, 15:11
Astrosens.ro
06 feb 2023, 16:21
Spectacola.ro
08 feb 2023, 14:42