Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mașină de lux furată din Italia, găsită de polițiști la un român în vama Negru Vodă
WhatsApp
Un român care a încercat să iasă din țară prin punctul de trecere Negru Vodă a rămas fără mașină.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit un autoturism marca Mercedes, de aproximativ 450.000 lei, căutat de către autorităţile din Italia, aflat în posesia unui cetăţean român.

În ziua de 30 mai, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă, pe sensul de ieşire din ţară, au efectuat controlul asupra unui autoturism marca Mercedes, condus de către un cetăţean român în vârstă de 34 de ani, precizează vineri Poliţia de Frontieră.

În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează ca bun căutat în vederea confiscării, alertă introdusă de autorităţile din Italia.

Autoturismul, evaluat la aproximativ 450.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei pentru continuarea cercetărilor.

În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel