Un marinar român se află de mai bine de două săptămâni, singur, pe o navă eşuată pe Dunăre, în Ungaria. Bărbatul e nevoit să stea acolo ca să păzească ambarcaţiunea şi primeşte sprijin de la localnici. Proprietarul unui restaurant de pe malul Dunării îl vizitează şi îi aduce, din când în când, mâncare, relatează observator.tv
Nava JESS, sub pavilion românesc, a eşuat pe 17 ianuarie. Ambarcaţiunea se îndrepta spre România, pe Dunăre, fără încărcatură. În momentul naufragiului, a lovit un banc de nisip care nu era vizibil în apă. Şi acolo a rămas până în ziua de azi.
La bord se mai află acum un singur marinar. E nevoit să stea singur acolo pentru a se asigura că ambarcaţiunea nu este jefuită.
"A rămas singur deja de 2 săptămâni, dar a venit proprietarul firmei, la vreo 3-4 zile după accident, şi i-a umplut cămara, aşa că are mâncare şi băutură, dar şi căldură", a declarat un voluntar maghiar, potrivit aceleiași surse.
Doar proprietarul unui restaurant unguresc de pe malul Dunării îl vizitează din când în când pe român. Bărbatul îi aduce săptămânal alimente şi îi ţine de urât. Marinarul va putea pleca în sfârşit de pe navă pe 10 februarie, când un alt coleg îl va înlocui. Potrivit presei ungare, nava ar fi eşuat din cauza căpitanului, care a adormit şi nu a reuşit să ocolească insuliţa.
Cel mai fericit scenariu ar fi ca proprietarul ambarcaţiunii să aştepte ca nivelul Dunării să crească. Acest lucru ar putea dura, însă, chiar şi câteva luni, spun experţii.
sursa foto: observator.tv
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News