Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marcel Vela: „Niciun pacient nu rămâne pe dinafară”
WhatsApp
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a afirmat, sâmbătă, la inaugurarea Unităţii Mobile de Terapie Intensivă de la Timişoara, că există gândit un sistem astfel încât niciodată o persoană care are nevoie de terapie intensivă, indiferent dacă este afectată de COVID-19 sau de altă boală, să nu rămână netratată.
gov.ro

„Tehnic, există această organizare de a extinde capacitatea secţiilor de TI prin mai multe metode - mobile, fixe, avem în plan încă o variantă de a extinde prin construcţii modulare secţii de TI amplasate în jurul marilor spitale sau a celor care se ocupă de acest domeniu, pentru că este foarte importantă şi mâna de lucru - specialiştii, şi nu în ultimul rând, se va proceda şi la transferul bolnavilor, indiferent dacă sunt cu COVID sau alte boli care necesită terapie intensivă, în alte spitale pentru a fi trataţi în mod eficient. Niciun pacient nu rămâne pe dinafară", a declarat Marcel Vela.

El a explicat că în ţară există patru asemenea unităţi mobile - unul prevăzut pentru Iaşi, dar care în prezent este amplasat la Galaţi, având în vedere nevoile judeţului Galaţi şi a zonei aferente, unul este la Ploieşti şi unul la Timişoara, în timp ce a patra unitate mobilă este în rezervă la IGSU, fiind pregătită să intervină acolo unde există nevoia acută de a suplimenta paturile în sistemul de terapie intensivă.

„Sunt judeţe care au, într-adevăr, un număr destul de mare de cazuri, dar şi unele judeţe care sunt într-o situaţie mai bună. Printr-un echilibru pot fi transferaţi spre judeţele unde există o nevoie acută de cadre medicale, iar în centrele universitare, în zonele urbane mari unde avem specialişti de marcă există posibilitatea ca să extindem capacitatea de Terapie intensivă prin mai multe metode - au fost făcute şi spitale mobile de către Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, printr-un parteneriat excelent cu societatea civilă şi cu zona economică, pentru că cele patru TIR-uri au fost achiziţionate printr-un parteneriat public-privat (...) fie că a fost vorba de Asociaţia Mereu Aproape sau de Fundaţia SMURD (...) am dovedit că putem realiza lucruri deosebite, lucruri necesare pe care să le experimentăm, să le aducem în diferite zone unde există o nevoie acută de locuri”, a arătat Vela.

Ministrul a precizat că spitalul mobil de la Timişoara va fi pus în funcţiune „cât mai repede”, aceasta însemnând câteva zile.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel