Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mandatul de ARESTARE a lui Gheorghe Dincă a fost PRELUNGIT
WhatsApp
Magistraţii Tribunalului Olt au prelungit miercuri, cu 30 de zile, până pe 24 octombrie, mandatul de arestare pentru Gheorghe Dincă, inculpat pentru omor în cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu şi Luizei Melencu.
Sursa foto: captură Antena 3

Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Olt, judecătorul Florentina Stana, hotărârea instanţei poate fi atacată cu apel, însă Dincă a anunţat că nu va formula contestaţie.

Cauza este instrumentată de procurorii DIICOT, iar printre acuzaţiile aduse lui Dincă sunt cele de omor şi viol.

Luni şi marţi, procurorii DIICOT şi ofiţerii de poliţie judiciară au reconstituit parţial principalele momente ale infracţiunilor pe care le-ar fi comis Gheorghe Dincă, activităţile desfăşurate de anchetatori vizând şi indicarea de către acesta a modalităţii şi mijloacelor comiterii infracţiunilor de profanare de cadavre.

"În zilele de 16 şi 17 septembrie, procurorii DIICOT - Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară delegaţi în cauză, pe baza materialului probator administrat până în prezent, au procedat la reconstituirea parţială a activităţilor ce reprezintă elementul material al infracţiunilor cercetate în cauza denumită generic 'Caracal'. Activităţile întreprinse au vizat indicarea de către inculpatul Dincă Gheorghe a principalelor momente sub aspectul racolării, răpirii, adăpostirii, violării şi uciderii celor două victime, precum şi modalitatea şi mijloacele comiterii infracţiunii de profanare de cadavre, în raport de aceleaşi două victime", se precizează în comunicatul DIICOT.

Pe 26 iulie, în urma unei percheziţii, în locuinţa lui Dincă din Caracal au fost găsite într-un butoi, în cenuşă, resturi osoase de natură umană. Potrivit DIICOT, raportul de expertiză medico-legală a indicat faptul că persoana de sex feminin evidenţiată în urma analizelor genetice ale probelor biologice de os este Alexandra Măceşanu, cu o probabilitate de 99,93%.

Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, de 15 ani, pe data de 25 iulie, când a surprins-o cu telefonul în mână sunând la 112 şi, ulterior, i-a incinerat corpul. De asemenea, el a susţinut că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel