Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mai puține ghișee și porți de îmbarcare pe Aeroportul Otopeni, din cauza traficului redus
WhatsApp
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) anunță că, de marți, la Aeroportul Otopeni vor funcționa mai puține ghișee de procesare a pasagerilor și porți de îmbarcare. Măsura a fost luată ca urmare a scăderii traficului aerian din cauza pandemiei de Covid.
Foto ILUSTRATIV

Potrivit unui comunicat al CNAB, pandemia de Covid-19 a afectat grav traficul aerian, în special pe cel internațional, acesta situându-se în prezent la circa 15-20% din normalul acestei perioade.

„În aceste condiții, și traficul pe aeroporturile din București cunoaște un trend descendent similar. În acest context, CN Aeroporturi București a analizat posibilitățile de operare la Aeroportul Henri Coandă, cu o infrastructură de terminal adaptată valorilor actuale de trafic. Măsurile au în vedere atât eficientizarea activității aeroportuare prin exploatarea rațională a resurselor disponibile, cât și îmbunătățirea calității serviciilor oferite pasagerilor și a creșterii siguranței sanitare”, se arată în comunicat.

 

Măsurile vor intra în vigoare începând de marți, 16 februarie

 

Astfel, pentru procesarea pasagerilor pe fluxul de Plecări vor fi deschise numai 52 de ghișee check-in (de la 53 la 104), amplasate în zona nouă a terminalului, iar zona aferentă ghișeelor 1-52 va fi amenajată ca zonă de așteptare dotată cu banchete, unde pasagerii și însoțitorii acestora pot aștepta începerea operațiunilor pentru zborul dorit.

„Același principiu al utilizării eficiente și flexibile a resurselor, coroborat cu cel al siguranței sanitare va fi aplicat și în zona de îmbarcare care va funcționa cu un număr redus de porți de îmbarcare proporțional cu valorile de trafic, respectiv cu 14 porți de îmbarcare pentru zboruri internaționale (cu o reducere de 40% a capacității de procesare aferentă burdufurilor de îmbarcare/debarcare și cu o reducere de 40% a capacității de procesare pentru zborurile cu aeronave parcate pe platformă)”, au mai transmis reprezentanții CNAB.

Conform acestora, măsurile vor intra în vigoare începând de marți, 16 februarie, de la ora 8.00, și se vor menține până la înregistrarea unei creșteri semnificative a numărului de pasageri și de mișcări aeronave.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel