Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mai mulți migranți descoperiți la granița României. Erau ascunși într-un TIR, printre piese auto
WhatsApp
Poliţiştii de frontieră arădeni au prins, în ultimele 24 de ore, 13 migranţi din Afganistan, Siria, Congo şi Camerun, care au încercat să iasă din România ascunşi în două camioane sau traversând pe jos un câmp. 
migranti_ascunsi_in_camion

Într-un camion condus de un turc în vârstă de 37 de ani, verificat în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, au fost găsiţi cinci migranţi din Afganistan şi Siria, patru adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 37 de ani şi un copil de 16 ani. Ei erau ascunşi printre cutii cu piese auto, care urmau să fie transportate în Polonia, informează, vineri, Poliţia de Frontieră Arad.

În PTF Nădlac I, în timpul controlului de la ieşirea din ţară, într-un alt camion condus de un turc, care transporta obiecte sanitare şi textile în Germania, au fost găsiţi şase afgani, patru adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 26 de ani, şi doi copii de 15 şi 16 ani, toţi solicitanţi de azil în România.

În zona localităţii Vărşand, la aproximativ 300 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, două persoane au fost prinse în timp ce traversau câmpul pentru a intra în Ungaria pe jos. În urma verificărilor, s-a stabilit că sunt cetăţeni din Camerun şi Congo, o femeie în vârstă de 28 de ani şi un bărbat în vârstă de 39 de ani.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferii turci ar putea fi cercetaţi penal pentru trafic de migranţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel