Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
MAE: Reuniune din cadrul programului ''Dialog cu diaspora pe teme consulare - 2022'', desfăşurată în SUA
WhatsApp
O nouă reuniune din cadrul programului ''Dialog cu diaspora pe teme consulare - 2022'', cu reprezentanţii comunităţii româneşti şi ai mediului asociativ românesc din Statele Unite ale Americii, s-a desfăşurat luni, 13 iunie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe.
MAE: Reuniune din cadrul programului ''Dialog cu diaspora pe teme consulare - 2022'', desfăşurată în SUA / Foto: Facebook

Potrivit unui comunicat al MAE, la reuniunea desfăşurată în format hibrid, la Washington D.C., au participat reprezentanţi ai conducerii Departamentului Consular din cadrul MAE (DCons) şi ai Consulatelor Generale ale României la New York, Chicago, Los Angeles şi Miami.

"În cadrul reuniunii, reprezentanţii mediului asociativ românesc din Statele Unite ale Americii au semnalat o serie de aspecte referitoare la serviciile consulare prestate prin intermediul sistemelor informatice integrate în platforma E-Cons (portalul www.econsulat.ro), au subliniat necesitatea continuării procesului declanşat de MAE în vederea debirocratizării serviciilor consulare, necesitatea unor adaptări legislative şi extinderea măsurii, deja pusă în aplicare de MAE, de transmitere a documentelor prin poştă/curier rapid, precum şi aspecte legate de muncă şi protecţie socială", se arată în comunicat, conform Agerpres.

 

Reprezentaţii mediului asociativ au apreciat în mod deosebit demersurile MAE



De asemenea, reprezentaţii mediului asociativ au apreciat în mod deosebit demersurile MAE, respectiv ale oficiilor consulare din SUA de a veni în sprijinul cetăţenilor români, prin organizarea consulatelor itinerante (mobile).

În context, MAE aminteşte că, în perioada 1 ianuarie - 31 mai 2022, au fost organizate 66 de consulate itinerante (mobile) din totalul de 154 de astfel de acţiuni itinerante (mobile) de prestare de servicii consulare pentru cetăţenii români programate pentru anul 2022, în cadrul cărora au fost procesate 17.186 de servicii consulare.

La acest moment a fost depăşit, deja, numărul consulatelor itinerante organizate în anul 2021, respectiv 64 de consulate itinerante, în cadrul cărora au fost procesate aproximativ 15.000 de servicii consulare (http://www.mae.ro/node/58845).

 

Reprezentanţii MAE au prezentat proiectele pe care le au în derulare în sprijinul membrilor comunităţii româneşti din străinătate


Totodată, pe parcursul dialogului, reprezentanţii MAE au prezentat proiectele pe care le au în derulare în sprijinul membrilor comunităţii româneşti din străinătate, în special în ceea ce priveşte redimensionarea şi modernizarea reţelei consulare a României, inclusiv pe spaţiul american, procesul de debirocratizare şi digitalizare a serviciilor consulare şi proiectele de îmbunătăţire a sistemelor informatice din cadrul platformei E-Cons, în special www.econsulat.ro şi Call Center, aspectele privind eliberarea cărţii electronice de identitate şi continuarea organizării de consulate itinerante (mobile).

De asemenea, a fost evidenţiată preocuparea constantă a MAE pentru îmbunătăţirea modului de relaţionare şi interacţiune a personalului consular cu solicitanţii de servicii consulare.

"Alte elemente de noutate abordate în cadrul dialogului cu membrii comunităţii româneşti din Statele Unite ale Americii au fost demersurile MAE şi condiţiile necesare pentru includerea României în Programul Visa Waiver, care va permite cetăţenilor români să călătorească fără viză în SUA, pentru scurtă şedere (de până la 90 de zile), în scop de afaceri sau turistic.

Cu acest prilej, reprezentanţii MAE au reamintit că a fost elaborat şi pus la dispoziţia cetăţenilor români un pliant (de tip "Smart Flyer"), care conţine informaţii utile referitoare la paşii de urmat pentru obţinerea vizei necesare pentru călătorii de scurtă şedere în Statele Unite ale Americii, în scop de afaceri sau turistic: http://www.mae.ro/node/58666", se mai arată în comunicat.

Conform MAE, calendarul orientativ al reuniunilor cu membrii comunităţilor româneşti pentru anul 2022 prevede organizarea unui număr de nouă întâlniri, în cadrul cărora vor fi invitaţi să participe membri ai comunităţilor româneşti din Europa (ţările baltice, Benelux, Polonia, Cehia, Slovacia, Lituania şi Ungaria), Asia (Malaysia, Indonezia, Filipine, Singapore, Thailanda), Australia şi continentul nord-american (Canada).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel