Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
MAE, prima reacție în cazul în românului arestat în Libia
WhatsApp
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) face demersuri pentru soluționarea situației unui român care se află în custodia autorităților libiene.

Ministerul Afacerilor Externe a precizat, vineri seara, că din dispoziţia ministrului Bogdan Aurescu au fost dispuse în regim de urgenţă măsuri specifice, în cooperare cu instituţiile partenere, pentru soluţionarea rapidă a situaţiei cetăţeanului român aflat în custodia autorităţilor libiene, de îndată ce situaţia acestuia a fost cunoscută de autorităţile române.

Într-un comunicat de presă, MAE menţionează că, în conformitate cu datele obţinute prin intermediul Ambasadei României în Libia (relocată în Tunisia) şi al conducerii misiunii EUBAM (EU Border Assistance Mission) din Libia în serviciul căreia se află cetăţeanul român ca angajat al unei companii de securitate private care asigură protecţia personalului misiunii EUBAM, nu este răpit, ci se află în custodia autorităţilor libiene.

MAE precizează că Ambasada României în Libia (relocată la Tunis) se află în contact permanent cu autorităţile libiene, precum şi cu reprezentanţii misiunii EUBAM şi Delegaţia UE la Tripoli şi efectuează toate demersurile necesare pentru clarificarea situaţiei cetăţeanului român şi eliberarea sa.

Ministerul român de Externe reaminteşte că, în conformitate cu Alerta de călătorie în vigoare pentru Libia, li se recomandă cu fermitate cetăţenilor români să evite orice fel de călătorie în Libia, iar celor care se află încă pe teritoriul libian să părăsească imediat această ţară. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel