Ministerul Afacerilor Externe informează că în cazul incidentelor de joi, de la Leeds (Marea Britanie), în care au fost implicaţi cetăţeni români, există o anchetă în desfăşurare, iar, în acest context, interesul minorilor implicaţi este o prioritate.
Potrivit reprezentanților poliției locale, ancheta este în curs de desfășurare și, până în acest moment, nu au fost primite notificări privind reținerea sau arestarea cetățenilor români implicați în evenimentele de joi.
Conform MAE, consulul general al României la Manchester a avut întâlniri cu autoritățile locale din Leeds implicate în gestionarea situației. Aceste întâlniri au vizat în special preluarea a patru cetățeni români minori în grija serviciilor sociale britanice.
În cadrul discuțiilor, autoritățile locale au apreciat eforturile Consulatului General al României la Manchester pentru normalizarea situației, inclusiv prin dialogul cu familia implicată și reprezentanții cultelor religioase ale acestora. A fost subliniată necesitatea respectării recomandărilor autorităților locale, a urmării căilor legale și a respectării deciziilor privind protecția minorilor din Leeds.
Consulatul General din Manchester a asigurat familia și autoritățile britanice de sprijinul autorităților române în găsirea unei soluții durabile, în interesul superior al minorilor, conform deciziilor autorităților britanice.
Reprezentanții misiunii diplomatice române au subliniat importanța colaborării familiei minorilor cu autoritățile competente pentru a facilita găsirea celei mai bune soluții.
Ministerul Afacerilor Externe subliniază că, în cadrul acțiunilor de protecție și asistență consulară, acordă o atenție deosebită minorilor români aflați în situații dificile în străinătate, menținând dialogul cu părinții, autoritățile locale și instituțiile române de protecție a drepturilor minorilor.
MAE evidenţiază că în toate demersurile efectuate în cazul cetăţenilor români minori aflaţi în situaţii deosebite primează exclusiv principiul fundamental privind respectarea interesului superior al copilului, în deplină concordanţă cu principiile înscrise în Convenţia privind Drepturile Copilului, cu respectarea reglementărilor din statul de cetăţenie sau reşedinţă permanentă sau domiciliu al minorului.
Incidentul de joi seară de la Leeds a implicat mai mulți români și a fost declanșat aparent de tentativa de preluare a unor copii în îngrijirea statului. Citește toată povestea AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News