Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
MAE, ATENȚIONARE de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia: Risc ridicat de incendii
WhatsApp
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că Secretariatul de Stat pentru Protecţie Civilă din Grecia a emis o avertizare referitoare la creşterea riscului privind producerea unor incendii de vegetaţie din cauza temperaturilor ridicate din ultima perioadă. 
incendii_grecia

Zonele cele mai expuse sunt: Attica, Evia (cu excepţia Skyros), Kythera, Fokida, Fthiotida, Magnisia, Larissa (Sterea şi Tesalia), Achaia, Corint, Argolida, Arkadia şi Lakonia în Peloponez, precum şi pe insula Rodos, arată un comunicat MAE transmis AGERPRES.

Autorităţile elene recomandă tuturor persoanelor să evite aprinderea focului în aer liber, iar în cazul în care observă un incendiu sau semnele premergătoare producerii unui astfel de dezastru, să apeleze de urgenţă serviciul de pompieri la numărul de telefon 199 şi să transmită detalii în legătură cu locaţia şi punctul exact în care se află apelantul, locaţia incendiului şi direcţia de manifestare/răspândire a acestuia, cât şi tipul de vegetaţie care arde.

Instrucţiuni în limba engleză privind modul de acţiune în caz de incendiu sunt disponibile pe site-ul Secretariatului de Stat pentru Protecţie Civilă din Grecia: https://www.civilprotection.gr/en/forest-fires.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena (+302106774035) şi Consulatului General al României de la Salonic (+302310340088), apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de urgenţă al Ambasadei României în Grecia (+306978996222) şi Consulatului General al României de la Salonic (+306946049076).

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet: atena.mae.ro, salonic.mae.ro, ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro , www.meteoalarm.eu, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", cu informaţii şi sfaturi de călătorie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel