Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
MAE, atenționare pentru românii care vor să treacă prin Ungaria: După ridicarea stării de urgenţă, revin unele restricții
WhatsApp
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care vor să treacă prin Ungaria că, după ridicarea stării de urgenţă, revin restricțiile de tonaj pentru camioane.

Ministerul Afacerilor Externe informează transportatorii români care tranzitează Ungaria că, în conformitate cu datele transmise de autorităţile ungare, urmare ridicării stării de urgenţă, vor redeveni aplicabile restricțiile de circulație existente anterior pentru zilele nelucrătoare (weekend și sărbători legale), aplicabile camioanelor a căror masă totală depășește 7,5 t şi care sunt încadrate în clasa de mediu de cel puţin EURO3 (Camion Stop), suspendate pe perioada instituirii măsurii stării de urgenţă.

Astfel, începând de sâmbătă, 27 iunie, ora 22:00 până duminică, 28 iunie 2020, ora 22:00, este interzisă circulația pe teritoriul Ungariei a camioanelor a căror masă totală depășește 7,5 t şi care sunt încadrate în clasa de mediu de cel puţin EURO3, intervalul orar menționat urmând să fie aplicabil pentru toate zilele de weekend și sărbători legale.

Cetăţenii români pot cere asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Budapesta: +3613847689, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. Asistența consulară va putea fi solicitată inclusiv Consulatelor Generale ale României la Szeged: +3662424431, respectiv Gyula +3666464579.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Ungaria: +36305356912, al Consulatului General al României la Szeged: +36306777980, respectiv al Consulatului General al României la Gyula: +36306357181.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel