Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ludovic Orban, despre redeschiderea traficului aerian la nivel european
WhatsApp
Premierul Ludovic Orban a declarat, luni seară, că redeschiderea traficului aerian nu este o decizie care va fi adoptată de către autorităţile române, ci va fi luată la nivel european.
Foto ILUSTRATIV

El susţine că în momentul de faţă există o dezbatere la nivelul Uniunii Europene pe această temă, iar România participă la discuţii.

"Decizia de deschidere pe transportul aerian, cel puţin, este o decizie care trebuie să se ia la nivel european. Există o dezbatere la nivel european privitoare la modalitatea de reluare a transportului aerian. Noi suntem parte în această dezbatere şi vom ţine cont de punctele de vedere care vor fi exprimate şi de deciziile care se vor lua la nivel european", a afirmat şeful Executivului într-o emisiune la Digi 24.

Ludovic Orban a precizat o astfel de decizie este cu atât mai important de a fi luată alături de ţările membre ale Uniunii Europene, în condiţiile în care cea mai mare parte a zborurilor de pe aeroporturile din România au ca destinaţie ţările europene informează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel