Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Lucrări pe podul Giurgiu-Ruse. Se tranziteză greu frontiera cu Bulgaria 
WhatsApp
Lucrările sunt întârziate pe podul Giurgiu-Ruse, astfel că se circulă cu dificultate la granița cu Bulgaria. 
Atenție șoferi. Traficul va fi îngreunat două zile la PTF Giurgiu-Ruse

Traficul pe Podul Prieteniei, Giurgiu-Ruse, Bulgaria, se desfăşoară şi vineri, 24 noiembrie, pe o singură bandă ca urmare a prelungirii duratei lucrărilor de reparaţii în regim de urgenţă a rosturilor de dilatare la pod, lucrări începute de partea bulgară în data de 20 noiembrie.

"Lucrările de reparaţii a rosturilor de dilatare pe Podul Prieteniei, Giurgiu-Ruse, continuă şi astăzi, 24 de noiembrie, deoarece nu au fost finalizate în perioada anunţată, 20-23 noiembrie. Lucrările de reparaţie se desfăşoară pe timpul zilei, iar traficul pe pod se face pe o singură bandă fiind semnalizat cu indicatoare rutiere', se arată într-un comunicat de presă, emis vineri, de ITPF Giurgiu.

Reamintim faptul că Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu a fost informat de către Centrul Comun de Contact Româno-Bulgar cu privire la faptul că în perioada 20-23 noiembrie 2023 circulaţia pe Podul dintre Ruse şi Giurgiu va fi reorganizată temporar cu ocazia efectuării unor acţiuni de reparaţie în regim de urgenţă a rosturilor de dilatare, dar timpul destinat acestor lucrări a fost prelungit şi pentru vineri, 24 noiembrie.

ITPF Giurgiu a luat toate măsurile astfel încât să fie asigurat un trafic fluent prin punctul de trecere şi, totodată, recomandă şoferilor mijloacelor de transport să utilizeze şi celelalte puncte de trecere de la graniţa cu Bulgaria.

În prezent, timpul de aşteptare la controlul de frontieră prin PTF Giurgiu pentru autoturisme este de 20 de minute atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din România, iar pentru camioane, timpul de aşteptare este de 90 de minute pe sensul de ieşire din ţară şi de 60 de minute pe cel de intrare în ţară. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel