Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Lucian Bode despre incidentele din vămi: Românii care se întorc din străinătate și nu completează formularul electronic (PLF), sancționați
WhatsApp
Ministrul Lucian Bode a făcut precizări despre incidentele care s-au iscat în ultimele zile, în vămile din vestul ţării.

Majoritatea românilor care au intrat în țară în ultimele zile au fost carantinați.

Au fost cozi uriaşe la punctele de frontieră, iar şoferii nerăbdători să ajungă acasă au devenit recalcintranţi din cauza agomeraţiei. De furia şoferilor nu au scăpat nici angajații DSP de la graniță.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunţat, marţi, că, românii care nu vor completa formularul în 24 de ore, vor fi amendaţi de către DSP-uri, iar sancţiunile vor fi primite prin poştă.  

"Cei care nu vor respectă regulile vor fi sancţionaţi cu amendă contravenţională. Amenda este între 2.000-3.000 de lei pentru cel care nu completează acel PLF şi nu îl urcă în sistem. 

Direcţia de Sănătate Publică are acces la baza de date. Reprezentanţii DSP văd în fiecare moment cetăţeanul care nu are PLF şi nu a completat acel PLF în 24 de ore şi emite automat sancţiunea, o trimite prin Poştă la respectivul cetăţean, la adresa de domiciliu declarată în frontieră.

La început a fost destul de îngrijorător procentul celor care ajungeau în frontieră in nu aveau PLF, aproximativ 76% în primele ore. Astăzi vorbim despre aproximativ 60% dintre cetăţenii care sosesc în frontieră şi nu completează PLF. Vom vedea câţi din 60% îl completează în următoarele 24 de ore", a declarat, marţi, ministrul Lucian Bode, citat de Antena 3.

Formularul digital de intrare în ţară (PLF), obligatoriu începând de luni, 20 decembrie

 

Persoanele care intră în ţară trebuie să completeze formularul digital de intrare în România (PLF), începând de luni, 20 decembrie. Documentul conţine date despre ţara din care se vine şi despre destinaţia din România. 

Potrivit Guvernului, cu ajutorul informațiilor din formular, direcţiile de sănătate publică vor putea identifica şi lua legătura mai uşor cu persoanele care au intrat în contact, în timpul călătoriei, cu un cetăţean infectat cu virusul SARS-CoV-2.

Documentul trebuie să fie completat de toate persoanele care intră în România şi călătoresc cu avionul, trenul, mijloace de transport rutiere sau navale. Acesta poate fi generat electronic prin intermediul platformei https://plf.gov.ro , dezvoltată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

„Pentru eliberarea formularului este necesară autentificarea cu o adresă de e-mail, unde utilizatorul primeşte un link de acces. Ulterior, se completează câmpurile cu datele solicitate. Paşii sunt similari cu cei pentru generarea certificatului digital UE COVID. Platforma https://plf.gov.ro va putea fi accesată de orice persoană, începând cu data de 20 decembrie 2021”, au transmis reprezentanții Guvernului.

Formularul digital conţine următoarele informații: numele şi prenumele, datele de identificare şi de contact; țara, regiunea şi localitatea de unde călătoreşte spre România, inclusiv cele tranzitate; localitatea şi adresa de destinaţie în România; mijlocul de transport cu care călătoreşte spre România; data intrării în România; datele minorilor însoţitori, dacă este cazul.

Formularul se completează cu maximum 24 de ore înainte de a intra în România şi va fi verificat odată cu cartea de identitate sau a paşaportului în sistemul informatic al Poliţiei de Frontieră

Persoanele care se prezintă la punctele de trecere a frontierei fără formular vor avea obligativitatea de a-l completa într-un termen de 24 de ore. Cei care nu completează documentul riscă o amendă cuprinsă între 2.000 de lei și 3.000 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel