Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Locuri de muncă prestigioase, cu salarii de nimic: "Lucrez într-o firmă de avocatură pentru 2,50 euro pe oră: nu-mi permit să merg la medic"
WhatsApp
O tânără absolventă de drept din Italia a povestit experiențele sale profesionale, inclusiv ucenicia și stagiul de practică pentru a deveni avocat. Iar tot efortul a fost pentru un salariu de nimic: "Lucrez toată ziua într-o firmă de avocatură pentru 2,50 euro pe oră. Nu pot contribui la plata chiriei și nu pot face muncă dublă pentru că mi-aș duce zilele doar în firmă.”
Locuri de muncă prestigioase, cu salarii de nimic: "Lucrez într-o firmă de avocatură pentru 2,50 euro pe oră: nu-mi permit să merg la medic" / Foto: Unsplash

O tânără a apelat la publicația italiană Fanpage pentru a-și face cunoscută povestea, după ce a citit scrisoarea unei avocate stagiare obligată să lucreze ca ospătăriță pentru a se întreține. Aceasta este o condiție comună tuturor avocaților stagiari și noilor avocați, spune fata.

Realitatea crudă pentru mulți stagiari și tineri la început de drum din Italia este că în perioada în care fac practică nu primesc niciun ban, însă nici după ce trec de această perioadă, lucrurile nu se îmbunătățesc.

Tânăra a mărturisit că după ani de studii și practică a ajuns să câștige cel mult 500 de euro pe lună: "Nu pot contribui la plata chiriei (pe care partenerul meu o plătește integral) și nu pot face muncă dublă, pentru că mi-aș duce zilele doar în firmă".

Scrisoarea tinerei

„Am citit scrisoarea unei avocate stagiar obligată să lucreze ca ospătăriță pentru a se întreține. Aceasta este, din păcate, o situație în care ne aflăm cu toții, avocați stagiari sau noi. M-am înscris la Facultatea de Drept în 2016 și am absolvit la timp. Plină de entuziasm, mi-am început practica juridică și stagiul la tribunalul din orașul meu natal.

Pe întreaga perioadă a stagiului meu, nu am primit niciun euro de la "dominus" pentru ceea ce este, de fapt, o prestație profesională în toată regula. În schimb, pentru stagiul de la Tribunal, există o "bursă" de 400 de euro pe lună oferită de Ministerul Justiției. S-ar putea crede că acesta ar fi un bun punct de plecare. Ei bine, până în prezent încă aștept să primesc o parte din bursă (perioada de stagiu s-a încheiat în august 2023).”, scrie dezamăgită de sistem tânăra.

 

„Nu-mi permit nici măcar o vizită la un doctor privat în liniște”



„După ce am terminat practica, am decis să schimb firma de avocatură în speranța de a mă putea întreține singură, fără să mai apăs pe umerii părinților mei, care făcuseră sacrificii enorme pentru a-mi permite să studiez. Rezultatul: "remunerația" maximă pe care am reușit să o obțin este de 500 de euro pe lună. Prin urmare, nu pot contribui la plata chiriei (pe care partenerul meu o plătește integral) și nu pot face muncă dublă, deoarece mi-aș duce zilele doar în firmă.

Nu-mi permit nici măcar să-mi cumpăr haine, de teamă că, dacă s-ar întâmpla ceva, nu aș avea bani nici măcar pentru a plăti o urgență! De fapt, în ciuda faptului că muncesc 10 ore pe zi, nu mi-aș putea permite nici măcar o vizită la un doctor la un cabinet privat în liniște, altfel aș risca să nu pot merge la cumpărături. Deși nu contribui la plata chiriei, utilitățile trebuie plătite și cumpărăturile trebuie făcute.

Susțin examenul de calificare ca avocat, care se face într-un mod jenant, având în vedere că nu servește decât la obținerea unui titlu care nu asigură niciun loc de muncă. Dacă reușesc să mă calific (la vârsta de 26 de ani) ce se va schimba în viața mea? Singurul lucru care se va schimba, după ani de sacrificii aruncate în vânt, va fi locul meu de muncă, în speranța de a putea câștiga un trai decent.”, mai scrie aceasta.

 

„Facultatea de Drept ne obligă să trăim sub pragul sărăciei”

 

„Stagiarii din domeniul medical primesc o bursă care este plătită la timp și cu exactitate. Este adevărat, ei suferă, de asemenea, o nedreptate considerabilă, deoarece contractul lor prevede că trebuie să lucreze 38 de ore pe săptămână, în timp ce, în realitate, sunt forțați să lucreze în schimburi epuizante de până la 70 de ore pe săptămână. Cu toate acestea, cu ajutorul bursei de stat, reușesc să se descurce și își pot permite o casă închiriată și o farfurie de paste la sfârșitul zilei.

Oamenii spun tot felul de lucruri despre tinerii din ziua de azi, dar nu se gândesc că există oameni ca mine care sunt obligați să muncească pentru 2,50 euro pe oră după ce și-au dedicat o viață întreagă studiilor. Țin să precizez că pentru a obține calificarea, cursul de 18 luni în cadrul firmelor de avocatură este obligatoriu, nu este o alegere! Tocmai din acest motiv suntem obligați prin lege să suferim un tratament economic care ne obligă să trăim sub pragul sărăciei.”, încheie tânăra.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel