Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Liviu Dragnea ajunge din nou în fața judecătorilor și cere să fie eliberat din închisoare
WhatsApp
Liviu Dragnea ajunge din nou în faţa judecătorilor şi cere să fie eliberat din puşcărie.

Cererea sa va fi analizată şi de judecătoarea care a protestat anul trecut faţă de schimbările aduse de PSD legilor Justiţiei.

Fostul șef al PSD își încearcă din nou norocul la Tribunalul București cu o contestație la executare. Dacă va fi acceptată, Dragnea va fi pus în libertate. Până la începutul anului și până în momentul de față a avut doar eșecuri în privința eliberării. Două contestații au fost respinse de magistrații de ÎCCJ.

Judecătoarea care intră astăzi în sală și judecă contestația este magistratul care, în urmă cu doi ani de zile, a depus un memoriu din partea Asociației Forumului Judecătorilor din România, prin care se plângea de Liviu Dragnea și de anumite aspecte pe care le-ar fi făcut acesta când era la guvernare. Această judecătoare a făcut o cerere de abținere, care i-a fost respinsă. Apoi, cei doi avocați ai lui Dragnea au făcut o cerere de recuzare, iar această cerere a fost respinsă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel