Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Lista țărilor din zona ROȘIE și GALBENĂ, actualizată 2 septembrie: Spania a ieșit din lista roșie. Carantină pentru cei nevaccinați
WhatsApp
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea nr. 66 din 02.09.2021, prin care a fost modificată lista statelor clasificate în cele trei zone (verde, galbenă, roșie), în conformitate cu incidența actualizată la nivel internațional. Lista intră în vigoare la data de 05.09.2021, ora 00.00.

Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată astăzi, 2 septembrie. Se menține clasificarea în țari verzi, galbene și roșii. Românii care vin din țări din zona roșie și nu sunt vaccinați sunt obligați la carantină.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta HOTĂRÂRE:


Art.1 - (1) Se aprobă Lista cu clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea stabilirii persoanelor care sosesc în România din acestea și cu privire la care se instituie măsura carantinei.

(2) Lista prevăzută la alin. (1), intră în vigoare începând cu data de 05.09.2021, ora 00:00.

Astfel, în urma modificării listelor, în zona roșie au intrat: Serbia, Estonia, Albania, Tunisia, Mauritius, Jamaica, Liban, Palestina, Belize, Antigua și Barbuda, Suriname și Brunei Darussalam. În zona galbenă au intrat: 
•din zona roșie, în urma scăderii incidenței: Spania, Liechtenstein și Maroc;
•din zona verde, în urma creșterii incidenței: Norvegia, Austria, Bosnia Herțegovina, Luxemburg, Vietnam și Emiratele Arabe Unite.

Documentul oficial publicat de Guvern cu lista statelor din zonele roșie, galbenă și verde poate fi descărcat de AICI (format PDF).

Noua listă a țărilor cu risc epidemiologic, din 5 septembrie


Lista țărilor din zona roșie

Polinezia Franceză 34,0
Georgia 15,4
Kosovo 14,8
Israel 13,1
Muntenegru 12,7
Cuba 10,6
Sint Maarten 10,5
Aruba 10,3
Saint Lucia 9,7
Dominica 9,7
Malaysia 9,3
Guam 7,9
Insula Man 7,5
Botswana 7,2
Seychelles 7,2
Statele Unite ale Americii 7,2
Mongolia 7,0
Saint Kitts și Nevis 6,9
Marea Britanie** 6,8
Iran 6,4
Macedonia de Nord 6,3
Fiji 6,1
Eswatini 5,9
Costa Rica 5,7
Insulele Virgine ale Statelor Unite 5,2
Cipru 5,0
Irlanda 5,0
Kazahstan 4,9
Azerbaidjan 4,9
Bahamas 4,6
Elveția 4,2
Thailanda 4,1
Grecia 4,1
Curaçao 4,0
Franța 4,0
Suriname 4,0
Puerto Rico 3,9
Brunei Darussalam 3,8
Anguilla 3,8
Gibraltar 3,7
Serbia 3,7
Turcia 3,5
Liban 3,5
Jersey 3,5
Belize 3,5
Palestina 3,4
Estonia 3,3
Antigua și Barbuda 3,2
Mauritius 3,2
Monaco 3,2
Albania 3,1
Islanda 3,1
Portugalia 3,1
Maldive 3,1
Tunisia 3,0
Jamaica 3,0
Libia 3,0
Africa de Sud** 2,7
Brazilia** 1,8
Nepal** 0,9
India** 0,4

Lista țărilor din zona galbenă


Sri Lanka 2,9
Bermuda 2,9
Guatemala 2,9
Lituania 2,9
Timorul de Est 2,9
Spania 2,7
Bulgaria 2,6
San Marino 2,6
Slovenia 2,6
Liechtenstein 2,5
Maroc 2,5
Irak 2,5
Belgia 2,4
Guernsey 2,4
Danemarca 2,3
Norvegia 2,3
Armenia 2,3
Guyana 2,2
Japonia 2,2
Insulele Turks și Caicos 2,1
Panama 2,0
Argentina 2,0
Olanda 2,0
Austria 1,9
Honduras 1,9
Belarus 1,9
Federația Rusă 1,9
Trinidad și Tobago 1,9
Filipine 1,9
Mexic 1,8
Bosnia și Herțegovina 1,8
Luxemburg 1,7
Vietnam 1,6
Emiratele Arabe Unite 1,6

Vezi și: Lista țărilor din zona VERDE, actualizată, 2 septembrie: Românii care vin din Germania, Italia, Spania, SCAPĂ de CARANTINĂ

RESTRICȚII pentru românii care se întorc din țările incluse în zona roșie

 

Zona roşie prevede carantină de 14 zile (10 zile dacă avem test PCR negativ în ziua a 8-a), cu următoarele excepţii:

- persoanele complet vaccinate (cel puţin 10 zile de la ultima doză)

- persoanele confirmate pozitiv în ultimele 180 de zile, dar vindecate

- persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 72h

- copiii sub 6 ani

- copiii între 6 şi 16 ani cu test RT-PCR negativ de cel mult 72 de ore;

Atenție! Chiar dacă veniți cu test PCR negativ din zonele roșii și aveți peste 16 ani, intrați în carantină.

 

Restricții pentru românii care se întorc din țările incluse în zona galbenă

 

 

Zona galbenă prevede carantină de 14 zile (10 zile dacă avem test PCR negativ în ziua a 8-a), cu următoarele excepţii:

- persoanele complet vaccinate (cel puţin 10 zile de la ultima doză)

- persoanele confirmate pozitiv în ultimele 180 de zile, dar vindecate

- persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 72h

- copiii sub 6 ani

- copiii între 6 şi 16 ani cu test RT-PCR negativ de cel mult 72 de ore

- test RT-PCR negativ de cel mult 72 de ore (ca excepție) testare imediat după revenirea în țară, atât pentru copii, cât și pentru adulți, în baza declarației pe propria răspundere și informarea DSP.

Cum funcționează împărțirea țărilor pe culori

 

În Zona Verde rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 1.000 de locuitori este mai mică sau egală cu 1,5.

În Zona Galbenă rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 1.000 de locuitori este cuprinsă între 1,5 și 3 la 1.000 de locuitori.

În Zona Roșie rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 1.000 de locuitori este mai mare sau egală cu 3 la 1.000 de locuitori.

Încadrarea din zona galbenă sau verde în zona roșie, precum și încadrarea din zona verde în zona galbenă, intră în vigoare la 24 de ore de la data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență prin care este aprobată lista țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel