Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Lionel Messi: "Fotbalul şi viaţa nu vor mai fi la fel"
WhatsApp

Vedeta echipei FC Barcelona, atacantul argentinian Lionel Messi, spune că nici fotbalul, nici viaţa nu vor mai fi la fel după pandemia de coronavirus, notează dpa, potrivit Agerpres.
''Fotbalul, ca şi viaţa în general, nu cred că va mai fi la fel ca înainte. Revenirea la antrenamente, competiţiile, tot ceea ce înainte făceam în mod normal, acum va trebui să le reluăm progresiv. Va fi o situaţie ciudată pentru noi şi pentru oricine va fi nevoit să schimbe dinamica obişnuită a lucrurilor. Mulţi oameni au avut parte de o perioadă nefericită deoarece situaţia i-a afectat într-un fel sau altul, aşa cum s-a întâmplat cu toţi cei care au pierdut pe cineva drag. Nu poate fi nimic mai rău decât să pierzi oameni pe care-i iubeşti, acest lucru mi se pare cel mai nedrept, îmi creează o frustrare enormă'', a spus Messi pentru El Pais.
În urmă cu două zile, Messi spunea că este "dornic să concureze din nou" şi să încheie un sezon care, în condiţiile actuale, "aduce multe provocări" şi la care jucătorii vor trebui să se adapteze. "Nu ne putem baza pe ceea ce vom lăsa în urmă anul acesta. Este mai bine să privim spre viitor. Să revenim la rutina antrenamentelor, să ne vedem coechipierii, să jucăm primele meciuri. Sunt sigur că la început va fi ciudat, dar aştept cu nerăbdare să concurez din nou", a afirmat Messi.
Vedeta argentiniană a făcut aceste declaraţii în cadrul celui de-al patrulea episod din "Mindfulness Matters" ("Mentalitatea este totul"), o iniţiativă a mărcii Adidas care reuneşte sportivi din diferite discipline cu obiectivul de a se susţine reciproc şi de a-şi menţine o mentalitate pozitivă în cursul pandemiei de coronavirus.
Pentru Messi, acest "nou normal" al fotbalului aduce multe provocări: "Pregătirea grupului este aceeaşi ca în cazul celorlalte meciuri. Dar la nivel individual, fiecare persoană trebuie să se pregătească şi să vizualizeze jocul fără suporteri, ceea ce este foarte ciudat".
Vorbind despre impactul acestor săptămâni în afara terenului, Messi a spus că menţinerea contactului cu coechipierii săi a fost cheia. "Acum, mai mult ca oricând, este important să fii în contact cu echipa. Ocazional, ne-am reunit virtual pentru a vorbi şi a ne vedea. Şi am vorbit în fiecare zi cu mulţi alţii", a adăugat el.
Fotbalul spaniol este suspendat din martie din cauza pandemiei de coronavirus, virusul ducând în această ţară la 27.000 decese.
Preşedintele Ligii spaniole de fotbal, Javier Tebas, şi-a exprimat speranţa că actualul sezon va putea fi reluat pe 11 iunie, pentru disputarea ultimelor 11 etape de campionat.
"Vom începe, dacă Dumnezeu doreşte, pe 11 iunie. Să sperăm că Madridul şi Barcelona vor trece la Faza a 2 a relaxării. Sunt peste 130 de persoane din LaLiga care lucrează pentru ca totul să poată fi făcut într-o formă nouă. Călătorii, organizare, totul. Suntem pregătiţi", a declarat Tebas cu ocazia unui forum virtual organizat de publicaţia sportivă madrilenă.
Preşedintele La Liga a mai explicat, de asemenea, că forul pe care îl conduce analizează mai multe opţiuni pentru a compensa absenţa publicului din tribune, în timpul meciurilor, care se vor disputa cu porţile închise.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel