Mohammad Murad, un cunoscut om de afaceri care a participat și la un show la Pro TV, a aderat la Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), marcând prezența sa la conferința de presă săptămânală a formațiunii politice.
Alături de el, alte personalități notabile s-au alăturat AUR, printre care se numără antreprenorul Sorin Constantinescu, Lidia Vadim, fiica regretatului Corneliu Vadim Tudor, fostul ministru PSD Ilan Laufer și Sorin Ilieșiu.
De asemenea, lista adeziunilor recente include și alte nume cunoscute din mediul politic, printre care deputații Florică Ică Calotă, fostul primar Daniel Florea și Dumitru-Viorel Focșa. De asemenea, senatorii Ovidiu-Iosif Florean, Călin Gheorghe Mătieș și Vasilică Potecă și-au anunțat intrarea în AUR în urmă cu doar o zi.
Antreprenorul Sorin Constantinescu a devenit foarte cunoscut în ultimul an datorită aplicației Tik-Tok, acolo unde dădea sfaturi tinerilor. Întrebat de mai multe ori despre intrarea în politică, acesta a negat că ar fi interesat de colaborarea cu vreun partid politic, până recent, când se pare că și-a schimbat convingerile. Sorin Constantinescu și-a clădit averea din afaceri în sectorul jocurilor de noroc, povestind numeroase episoade în care au fost implicate nume sonore precum Giovanni Becali sau Victor Pițurcă.
AUR a anunțat în cadrul conferinței de presă o alianță care să reprezinte un "pol suveranist", fiind vorba despre o alianță cu mai multe partide mici.
„E o zi frumoasă astăzi. Probabil vom organiza genul acesta de evenimente cel puţin o dată pe săptămână. Din ce în ce mai mulţi oameni, din ce în ce mai multe formaţiuni se alătură partidului AUR, se alătură proiectului AUR. Sunt foarte bucuros că, pe lângă Partidul Republican şi Alianţa Naţional Ţărănistă, partidul Forţa Identităţii Naţionale va semna oficial protocolul de asociere în alianţa AUR, într-un pol suveranist autentic. În sală mai sunt reprezentanţi din partea Partidului Satul Românesc şi din partea Alianţei Renaştere Naţională”,
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News