Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Laura Codruţa Kovesi a depus deja o plângere la adresa firmei de zbor, după o întârziere de 20 de ore a cursei
WhatsApp
Procurorul şef european, Laura Codruţa Kovesi, s-a aflat printre cei 180 de pasageri ai cursei aeriene Wizz Air Bruxelles Charleroi - Cluj-Napoca, zbor care a întârziat peste 20 de ore, ea afirmând că a depus o plângere către conducerea companiei.

"Zborul în cele din urmă a fost plăcut, bine că am ajuns acasă. Am stat peste 20 de ore, am fost în aeroport de ieri de la ora 14,00, după ce am stat în aeroport ne-au anunţat că avionul are întârziere trei ore, după aceea ne-au anunţat altă întârziere de vreo două ore şi jumătate. Pe la 10 seara ne-au anunţat că trebuie să ne mutăm într-un alt aeroport, am fost mutaţi în Liege, din nou check-in, din nou control bagaje şi ne-au dus într-un terminal mai izolat şi ne-a spus că s-a anulat zborul. Asta în jurul orei 2 noaptea", a spus Kovesi, după aterizarea pe aeroportul din Cluj-Napoca.

Întrebată dacă va cere despăgubiri, ea a răspuns că a depus o plângere.

"Am depus deja o plângere, aştept să vă reacţia companiei cu privire la sesizarea pe care am depus-o. Am fost 181 de pasageri, unii erau cu copii mici, cu bebeluşi, au rămas fără lapte, nu era nimic deschis să cumperi de mâncare şi ce aveau nevoie cei care aveau copii, în special. Erau şi două persoane cu handicap, unul mergea ajutat de cârje. Erau şi oameni bolnavi care aveau anumite nevoi. Nu a venit nimeni de la compania respectivă să ne explice ce se întâmplă, n-am ştiut în niciun moment dacă mai plecăm sau nu mai plecăm. Au fost într-adevăr reprezentanţii aeroportului, care ne-au spus că nu este nimeni din partea companiei Wizz Air. Toţi pasagerii care eram acolo am început să sunăm la Wizz Air, bineînţeles nu ne-a răspuns nimeni. Trebuie să spun că spre dimineaţă şi Consulatul României s-a implicat şi a încercat să ofere asistenţă şi ajutor, a sunat la aeroport, la Poliţie, sprijinul a fost destul de important, zic eu, şi în cele din urmă am reuşit să plecăm la ora 11 astăzi", a mai spus Kovesi.

Reprezentanţii companiei aeriene au informat că zborul Wizz Air W6 3352 de la Bruxelles Charleroi la Cluj-Napoca, din data de 19 decembrie, a suferit o întârziere semnificativă din cauza sosirii întârziate a aeronavei de pe zborul anterior, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile din Cluj-Napoca. Potrivit acestora, zborul W6 3352 a fost operat de la Aeroportul Liege şi a decolat pe 20 decembrie la 11,28, ora locală.

"Pasagerii afectaţi au fost informaţi şi li s-a oferit cazare la hotel, programarea pe un zbor alternativ în funcţie de disponibilitate, rambursarea totală a sumei achitate pentru bilet sau rambursarea în proporţie de 120% sub formă de credit pentru rezervări viitoare. Pasagerii primesc informaţii despre drepturile pe care le au pe un document tipărit, dar şi pe adresa de e-mail pe care au furnizat-o în timpul rezervării. În documentul furnizat, dar şi în e-mailul primit, pasagerii pot regăsi un număr de telefon (diferit faţă de cel obişnuit de relaţii clienţi de pe site-ul wizzair.com) unde pot apela pentru asistenţă", au precizat reprezentanţii Wizz Air într-un comunicat.

Aceştia au reiterat că situaţia creată este rezultatul condiţiilor meteo de pe anumite aeroporturi din România, care afectează operaţiunile în ultimele zile.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel