Testele la noul tronson de cale ferată au început vineri cu două automotoare Siemens Desiro („Săgeata Albastră”), deoarece mâine este așteptat președintele Klaus Iohannis, care vrea să meargă cu trenul de la Gara de Nord la Aeroportul Internațional Henri Coandă.
Potrivit sursei citate, șeful statului a cerut ca trenul să aparțină operatorului feroviar de stat CFR Călători, și nu unei firme private, pentru a nu da naștere la speculații.
Președintele Iohannis a mers în ultima perioadă și la alte proiecte de infrastructură, cum ar fi punerea în funcțiune a magistralei 5 de metrou și la tăierea panglicii pe tronsonul de autostradă Iernut-Chețani.
La acest din urmă proiect, el a declarat că nu a venit „pentru festivisme”. „Am venit pentru a da un semnal că trebuie să lucrăm mai repede, trebuie să ne ţinem de termene şi să avansăm mult mai repede cu lucrările de infrastructură. Acest eveniment este un punct intermediar, fiindcă mai avem foarte, foarte mult de lucru în România”, a spus Klaus Iohannis.
Marți, atunci când a vizitat linia de cale ferată, Lucian Bode, ministrul Transporturilor, a declarat că noua conexiune feroviară va fi dată în folosinţă din data de 12 decembrie.
„Eu am fost într-o probă-test, într-o verificare pentru tot ceea ce credem noi că se va întâmpla undeva la sfârşitul lunii octombrie, când vom finaliza cei 8 kilometri de linie dublă. De la Gara de Nord până la Otopeni sunt 19,5 kilometri. Pe 8 kilometri între Mogoşoaia şi Baloteşti se modernizează linia, vom avea linie dublă. Se construieşte acel tronson de 3 kilometri, pasarela peste DN1, nou, de la zero”, afirma ministrul în urmă cu câteva zile.
Potrivit CFR SA, noua cale ferată spre aeroport porneşte din zona de racordare (fosta Haltă Odăile) pe aproximativ 600 de metri, traseul continuă cu o zonă de consolidare, în lungime de 900 de metri şi un viaduct de 1,52 kilometri, care supratraversează DN1, până la noua staţie de călători, de la Terminalul Sosiri Aeroportul Internaţional Henri Coandă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News