Este prima dată când România este reprezentată la Congresul PPE și de Președinte, și de Prim-ministru.
"Este o situaţie foarte bună pentru noi în cadrul PPE şi pentru a sublinia acest lucru, am venit la Summit-ul şefilor de stat şi de guvern din PPE şi cu siguranţă, în această nouă configuraţie care, într-adevăr, dacă voi reuşi şi în turul doi al alegerilor, ne va duce în situaţia să avem, la sfârşit de an, şi preşedinte, şi premier din PNL, în PPE.
Evident, influenţa României în cadrul PPE şi, implicit, în toate structurile UE va fi una considerabil mai bună şi avem, evident, intenţia să folosim această situaţie în beneficiul României şi a românilor", a declarat Klaus Iohannis la Zagreb.
Întrebat despre aderarea la Schengen şi zona euro, preşedintele a precizat că discuţiile se vor relua.
"Cu siguranţă, în noua configuraţie, discuţiile se vor relua şi vom avea o mult mai mare greutate politică", a mai punctat şeful statului.
Cât despre succesul polonezului Donald Tusk, în vârstă de 62 de ani, care a devenit miercuri primul est-european ales, în cadrul Congresului Partidului Popular European (PPE) de la Zagreb, Klaus Iohannis a avut cuvinte bune.
"Este o premieră și este o premieră foarte frumoasă. Îl cunosc foarte bine pe domnul Donald Tusk și sunt foarte bucuros că a fost ales cu o majoritate covârșitoare de voturi. Faptul că avem la PPE prima dată un președinte din partea estică a Europei arată, evident, și în PPE o deschidere semnificativă către, să zicem, membrii noi în Uniunea Europeană. Lucru care ne bucură și este un semn vizibil, un semn evident că falia Est-Vest dispare tot mai mult și asta este, de fapt, ce ne dorim și noi pentru România și pentru români, să ajungem și la un nivel de trai, și la o societate de maturitatea societăților din vechile state membre ale Uniunii Europene".
Întrebat dacă s-a discutat în prima zi a Congresului PPE despre o nouă speranță dată țărilor din jur care ar trebui și ar putea, cel puțin, să adere la Uniunea Europeană, inclusiv Republica Moldova, şeful statului a răspuns:
"PPE s-a declarat și s-a implicat de multă vreme pentru extindere și cred că vom continua, sub președinția domnului Tusk, această politică în PPE. Cel puțin pentru mine este un lucru pe care îl și aștept, mi-l și doresc", a conchis preşeditnele Klaus Iohannis.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News