„Este un pas important în operaționalizarea Centrului și contez, și pe mai departe, pe aceeași energie și eficiență în demersurile de construcție instituțională și conceptuală legate de Centru. Am încredere că acest proiect, care se bucură deja de aprecierea și interesul Alianței Nord-Atlantice, al Uniunii Europene și al partenerilor noștri la nivel internațional, va aduce valoare adăugată în contextul geopolitic actual. Zilnic observăm că provocările și amenințările, inclusiv din registrul neconvențional, la adresa statelor și societăților care fac parte din comunitatea europeană și euroatlantică de valori se diversifică și devin din ce în ce mai greu de combătut.Este, așadar, necesar ca vigilența noastră, pe toate palierele, să crească. Și avem nevoie, prin urmare, de conceptele și instrumentele de acțiune adecvate pentru a răspunde pe măsură. Reziliența este un astfel de concept esențial, iar Centrul inaugurat astăzi este, fără îndoială, un astfel de instrument absolut necesar”, spune Klaus Iohannis la inaugurarea sediului Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență.
El precizează că înființarea acestui centru este o inițiativă a României implementată cu energie și eficiență.
„Din ce în ce mai des, situații noi și extrem de complexe ne demonstrează că efortul de consolidare a rezilienței față de provocări și amenințări eterogene, sofisticate și numeroase trebuie să implice niveluri multiple ale administrației și societății. Trebuie remarcat că democrațiile sunt vizate în special de astfel de amenințări, dar trebuie în același timp spus și că, pe termen lung, democrațiile sunt și cel mai bine echipate pentru a le răspunde. Reziliența societală, pe care tocmai am evocat-o, este doar o parte a problematicii mai complexe a rezilienței şi un indicator în sine al complexității activității pe care Centrul inaugurat astăzi va trebui să o desfășoare. Contextul pandemic a evidențiat și mai pregnant realitatea că reziliența trebuie să fie un obiectiv central al demersurilor noastre, la nivel național, dar și în cadrul organizațiilor internaționale din care facem parte. Fără doar și poate, orice eveniment disruptiv accelerează anumite tendințe, dar un context inedit și defavorabil reclamă rațiune și fapte. Așa a început acțiunea României de creare a Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență. Acesta răspunde contextului actual, dar și unui set întreg de provocări și amenințări care se manifestau deja la nivel internațional – de la provocările generate de tehnologiile emergente și disruptive și provocările la adresa sistemelor de comunicații sau a infrastructurii de transporturi, la necesitatea unui răspuns eficient la crize și urgențe complexe și asigurarea post-criză a continuității guvernării și a serviciilor esențiale”, relatează șeful statului.
Centrul Euro-Atlantic pentru Rezilienţă va beneficia de sprijinul deplin al Guvernului, va produce valoare adăugată reală, benefică pentru România şi pentru partenerii NATO şi UE, a declarat, luni, premierul Florin Cîţu.
"Îmi face o deosebită plăcere să particip la inaugurarea Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, instituţie constituită în subordinea Ministerului de Externe, instituţie care, vă asigur, că va beneficia de sprijinul deplin al Guvernului, dar şi al meu personal. Înfiinţarea Centrului este urmarea firească a importanţei pe care problematica rezilienţei a acumulat-o în ultimii ani, o problematică deosebit de complexă ce trebuie urmărită îndeaproape ca urmare a impactului pe care îl are în societate, în general, dar şi asupra instituţiilor statului, în particular", a afirmat premierul, la ceremonia de inaugurare a sediului Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă (E-ARC) de la Bucureşti," a spus Cițu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News