Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Klaus Iohannis a promulgat legea pentru gestionarea populației de urși: peste 400 de exemplare vor fi ucise în 2024-2025
WhatsApp
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, o lege care stabilește noi măsuri pentru gestionarea populației de urși din România. Această legislație are ca scop prevenirea atacurilor asupra populației și reducerea pagubelor provocate de urși. 
Klaus Iohannis a promulgat legea pentru gestionarea populației de urși: peste 400 de exemplare vor fi ucise în 2024-2025

Actul normativ autorizează uciderea a 426 de urși bruni în perioada 2024-2025, acesta fiind baremul național de prevenție, precum și a 55 de urși bruni, reprezentând gradul de intervenție la nivel național, conform Digi24.

Legea promulgată de președinte modifică Legea 407/2006 și Ordonanța de Urgență 81/2021. Conform noilor reglementări, recoltarea exemplarelor de urs se va realiza doar după obținerea unei autorizații de mediu eliberată de autoritatea publică teritorială competentă, în conformitate cu Ordonanța de Urgență a Guvernului 195/2005 privind protecția mediului.

 

Reguli și condiții

 

O componentă importantă a acestei legi este creșterea numărului de puncte CIC (sistemul de evaluare a trofeelor de vânătoare) de la 350 la 400, pragul minim necesar pentru ca trofeele să fie considerate parte a patrimoniului național. De asemenea, este interzisă recoltarea exemplarelor cu blana evaluată la peste 400 de puncte CIC, precum și a femelelor însoțite de pui sub doi ani.

În cazul în care sunt recoltate exemplare a căror blană depășește 400 de puncte CIC, atât blana cât și craniul acestora vor fi predate Gărzii Forestiere Naționale și vor rămâne în proprietatea publică a statului. Evaluarea trofeelor va fi realizată conform metodologiei prevăzute de Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 418/2005.

Tarifele pentru evaluarea craniilor de urs vor varia în funcție de punctajul CIC obținut: 300 euro pentru cranii cu până la 54 puncte, 500 euro pentru cele între 54,1 și 60 puncte și 700 euro pentru cranii cu peste 60,1 puncte. Sumele vor fi plătite în lei, la cursul de schimb valutar stabilit de BNR, și vor fi virate la bugetul de stat.

Legea prevede și realizarea unei baze de date naționale privind populația de urs brun și starea de sănătate a acesteia. Gestionarii fondurilor cinegetice au obligația de a recolta probe biologice de la urșii recoltati pentru analize genetice, probe care vor fi transmise Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” din Brașov.

Autoritatea centrală responsabilă de vânătoare va realiza, la fiecare doi ani, un studiu privind evoluția populației de urs brun în România. Începând cu 2026, numărul de urși care pot fi recoltați și repartiția acestora pe județe vor fi stabilite anual, prin ordin al autorității centrale, pe baza rezultatelor studiilor genetice și a structurii populaționale.

Legea adoptată de Senat pe 6 noiembrie 2023 și de Camera Deputaților pe 15 iulie 2024, stabilește că regulamentul pentru alocarea exemplarelor de urs brun va fi aprobat în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a noii legislații.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel