Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Un român a lovit violent cu mașina coloana oficială a președintelui SUA, Joe Biden
WhatsApp
Un român a făcut accident cu o mașină care făcea parte din coloana oficială a președintelui american Joe Biden, care trebuia să ajungă la o întâlnire cu președintele Italiei, în marja Summitului G20. 

Din fericire, accidentul nu a avut consecințe grave, deși impactul a fost unul puternic. 

La finalul conversației cu Papa Francisc, care a avut loc la Vatican, cele peste 35 de mașini, multe dintre ele blindate, care fac parte din coloana oficială a președintelui SUA la Roma, au pornit spre Quirinale, unde Joe Biden urma să se întâlnească cu președintele Italiei, Sergio Mattarella. În pasajul subteran de la podul Amedeo di Savoia Aosta, în fața spitalului Santo Spirito, în direcția Gianicolo, un șofer român în vârstă de 40 de ani s-a izbit de una dintre mașinile blindate ale personalului diplomatic din cauze încă necunoscute, dar care urmează să fie clarificate.

A fost o coliziune destul de violentă, iar românul a fost rănit la o mână, dar nu prea grav. Acesta a primit imediat îngrijiri de la cadrele medicale care au ajuns de urgență la locul accidentului. Celălalt șofer a scăpat nevătămat, relatează Corriere. 

Conform protocolului specific unor astfel de situații, coloana oficială și-a continuat marșul însoțit de un imens serviciu de pază, format de o mulțime de polițiști pe motocicletă și ofițeri în uniformă și civil. Patrule de poliție municipală au intervenit pentru a cerceta incidentul. Circulația în zonă a fost blocată pentru câteva minute.

Summitul G20 are loc la Roma, în acest weekend

Reprezentanţii statelor din G20(statele cu primele 20 de economii ale lumii) care se întrunesc în weekend la Roma, intenţionează să ceară ''acţiuni imediate'' pentru a limita încălzirea globală cu cel mult 1,5 grade Celsius, transmite joi DPA.

Delegaţiile participante încă nu au decis dacă la acest summit va fi făcut un angajament privind obiectivul comun ca până în 2050 emisiile globale de gaze cu efect de seră să scadă la zero sau să se atingă neutralitatea carbonului, potrivit proiectului de declaraţie, consultat de agenţia de presă germană.

Statele industrializate din G20 produc peste 75% din emisiile totale de gaze cu efect de seră.

Grupul recunoaşte că impactul asupra schimbărilor climatice ar fi mult mai mic dacă temperatura globală creşte cu 1,5 grade decât cu 2 grade şi că ''trebuie luate măsuri imediate pentru ca obiectivul de 1,5 grade să rămână accesibil'', indică documentul.

''Realizarea obiectivului global de zero emisii de gaze cu efect de seră sau neutralitatea carbonului (până în 2050) este de o importanţă capitală'', adaugă proiectul declaraţiei summitului G20.

Până în prezent, China - unul dintre principalii poluatori din lume - s-a angajat să atingă neutralitatea carbonului în 2060. 

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel