Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia, sclavie la muncă. Centru de ajutor pentru românii exploatați în ferme
WhatsApp
Situația din sudul Italiei, acolo unde au fost descoperite sute de românce exploatate în ferme este departe de rezolvare. Pentru început s-ar dori înființarea unui centru de asistență pentru persoanele vulnerabile. Discuții au avut loc recent. 
Italia, agricultură

Acțiunile autorităților italiene au vizat în ultimele luni ferme din diferite regiuni ale țării, din Verona și Forli-Cesena, în nord, până în Latina (centru) și Legge, Matera, Ragusa, Siracusa, Salerno, Taranto și Vibo Valentio (sud). La presiunea Comisiei Europene, Poliția italiană a demarat chiar acțiuni în forță și percheziții la femele cunoscute pentru exploatarea românilor. În numeroase cazuri semnalate, persoanele care ajung să fie plătite, primesc doar 2 euro pe oră, iar altele sunt bătute și ținute prizoniere în fermele închise ermetic.

Ministrul Românilor de Pretutindeni a vorbit pe această temă cu ambasadorul Italiei, însă progresele sunt foarte mici. 

Primul centru, în Ragusa 

În cadrul întâlnirii cu ambasadorul Italiei, Marco Giungi, ministrul Românilor de Pretudindeni a pledat pentru continuarea discuțiilor pentru înființarea, în provincia Ragusa, a unui Centru interdisciplinar de asistență pentru persoanele vulnerabile la trafic și exploatare prin muncă din sudul Italiei.

Cei doi oficiali au discutat și despre campania "Informare acasă, siguranță în lume" derulată de MRP.

"Am solicitat sprijinul Excelenței Sale pentru a ne fi partener în această campanie importantă pe care vrem să o derulăm în toate județele țării. Să nu uităm că cea mai numeroasă comunitate de români este în Italia", a arătat Natalia-Elena Intotero.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel