Crima a avut loc pe data de 26 decembrie, în Costa Fenicia o localitate în zona litorală din Vittoria, în provincia Ragusa.
Victima este un român de doar 22 de ani, Iulian Anechiae, care a murit la spital, la scurt timp după ce a fost internat în stare foarte gravă.
Atacatorul este italianul de 27 de ani din Vittoria, Vicenzo Vindigni, care era revoltat de faptul că românul își convinsese familia să nu-i accepte relația cu sora lui mai tânără. Italianul a sosit furios acasă la român și l-a împușcat de două ori pe Iulian. Acesta a recunoscut că motivul crimei îl constituie încăpățânarea cu care se opunea relației cu sora victimei.
Criminalul s-a predat la secția de poliție, fiind convins de un prieten care l-a și însoțit în momentul în care le-a mărturisit oamenilor legii cumplita crimă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News