Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Regiunea Lombardia, simbolul eșecului autorităților în lupta cu COVID, ajunsă din nou în linia întâi (VIDEO)
WhatsApp
Lombardia a fost prima regiune din Europa afectată grav de epidemia de coronavirus, în februarie și martie. Veștile despre spitalele copleșite, despre medicii care trebuie să aleagă pe cine să țină în viață și despre numărul uriaș al morților, care nu mai aveau loc în morgile orașelor, făcuseră atunci înconjurul lumii. Acum, Lombardia amenință să devină din nou un megafocar de coronavirus. Într-un reportaj, medicii unui spital din regiunea Lombardiei, care au luptat precum “soldații în război” în primul val al epidemiei, așteaptă cu teamă în spitale consecințele celui de-al doilea val de infecții cu COVID care a lovit din nou Italia.
Foto ILUSTRATIV

E liniște în secția de terapie intensivă din spitalul Maggiore di Lodi, din nordul Italiei. Între pacienții care se luptă să supraviețuiască unei forme grave de COVID-19 și medicii care îi supraveghează cu atenție maximă se aud doar bătăile ritmice ale mașinăriilor și respirația constantă a pacienților cu ajutorul ventilatoarelor.

Spitalul Maggiore di Lodi a fost în linia întâi a pandemiei de coronavirus din Italia la începutul acestui an. Acum, personalul se pregătește pentru al doilea val, însă medicii nu sunt foarte optimiști când vine vorba de a doua mare confruntare cu coronavirusul, în special pentru că au mai trecut o dată prin asta și știu ce îi așteaptă, potrivit Libertatea.

Lombardia a fost guvernată în ultimii 25 de ani doar de politicieni de dreapta, iar autoritățile s-au concentrat pe a construi un sistem sanitar privat, care oferă servicii profitabile, cum ar fi proceduri chirurgicale complexe și tratamente specializate.

 

Spitalele din Italia pot face față numărului de pacienți aflați la terapie intensivă

 

Sistemul public de sănătate a primit mai puțină atenție din partea autorităților care s-a ocupat de părțile mai puțin profitabile: serviciile de urgență, îngrijirea generală și geriatria. Astfel, reducerea costurilor și lipsa de personal a făcut ca sistemul public să fie copleșit rapid de numărul de bolnavi de COVID-19, după cum scria Politico, în luna mai.

Astăzi însă, spitalele din Italia pot face față numărului de pacienți aflați la terapie intensivă, dar situația se poate schimba oricând, dacă numărul cazurilor de infectări continuă să explodeze. Primul pacient diagnosticat cu COVID-19 din Italia a fost găsit de dr. Annalisa Malara, pe 20 februarie. Ea susține că toți medicii “sunt pregătiți, pentru că au învățat multe”.

Însă lupta cu COVID-19 este un război, iar pentru războiul acesta, precum în cazul tuturor războaielor, trebuie să plătești un preț.

 

Lombardia a numărat 17.235 de decese

 

Coronavirusul îi pune în pericol și pe cei care se zbat să apere viața oamenilor loviți de virusul despre care se știu atât de puține, iar medicii de la Maggiore di Lodi și și-au pus chiar viața la bătaie pentru a îngriji bolnavii infectați cu coronavirus.

Numărul cazurilor zilnice de infectări cu COVID-19 din Italia a ajuns să depășească duminică 20.000, dintre care în Lombardia s-au înregistrat peste 5.000. Ieri, numărul cazurilor noi scăzuse la puțin peste 17.000, însă fuseseră rezultate din mai puține teste decât în ziua precedentă.

Regiunea Lombardia a decretat joi restricții de circulație în timpul nopţii şi cere limitarea călătoriilor în întreaga regiune, valabile până pe 13 noiembrie, în încercarea de a stopa răspândirea infecțiilor. De la începutul pandemiei, Lombardia a numărat 17.235 de decese.

La spitalul Maggiore di Lodi, paturile goale de la terapie intensivă sunt gata pentru a găzdui mai multe victime.

 

Youtube video image

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel