Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Operațiunea "Boschetari": ZECI de ani de închisoare pentru românii care și-au exploatat rudele analfabete și sărace
WhatsApp
Trei români din Italia au fost condamnați la ani grei de închisoare, aceștia fiiind acuzați că au exploatat 13 persoane, dintre care 4 minori, câmpurile agricole din zona Ragusa. 

Operațiunea "Boschetari" a ajuns oficial la final, odată cu ultimele trei condamnări în dosarul în care cinci români au fost acuzați de constituirea unui grup infracțional și de sclavie modernă. În urmă cu câteva zile, Tribunalul din Catania i-a condamnat pe Doru Milea, Marian Oprea și Marian Munteanu. Astfel, Doru Milea a primit 20 de ani de închisoare, Marian Oprea, a fost condamnat la 13 ani și 9 luni de închisoare, în timp ce Marian Munteanu a fost condamnat la 13 ani.

Cum funcționa rețeaua de exploatare a muncitorilor

 

Potrivit autorităților, cei cinci recrutau conaționali din România, mulți dintre ei într-o stare extremă de sărăcie, analfabeți sau legați de un raport de rudenie cu ei, pentru a-i exploata în agricultură, pe câmpurile din preajma localității Ragusa. Practic, oamenii trăiau în sclavie.

"Victimele erau atrase în Italia prin înșelăciune, cu falsa promisiune că vor avea un loc de muncă și o cazare decentă. Ajunși aici, oamenii se trezeau lipsiți de orice libertate de a-și negocia condițiile de muncă și de trai", potrivit unui comunicat al poliției.

Poliția de Stat din Italia a demarat operațiunea în iunie 2018, tot atunci operând și 5 arestări.

La acea dată fuseseră arestați Milea Lucian, născut în România și în vârstă acum de 43 de ani, Iordan Monica – în vârstă de 33 de ani, Munteanu Marian – 33 de ani, Oprea Alice – 33 de ani, Oprea Marian – 39 de ani. Ulterior, autoritățile italiene l-au pus sub arest și pe Doru Milea, în vârstă de 39 de ani, care s-ar putea spune că era cel care conducea operațiunea împreună cu Lucian Milea, judecând după numărul de ani de închisoare primiți drept condamnare.

Lucian Milea a fost condamnat în luna decembrie a anului 2019 la 20 de ani de închisoare, iar după gratii au ajuns atunci și Monica Iordan, condamnată la 17 ani și 8 luni de închisoare, precum și Alice Oprea care a primit o pedeapsă de 10 ani.

Operațiunea "Boschetari", demarată în urma unui denunț al unui muncitor

 

Operațiunea "Boschetari" a luat naștere în urma unei plângeri depuse de unul dintre bărbații români exploatați. Acesta a mers la poliție și a povestit situația dramatică în care se află el și mai multe persoane care trăiau într-o mizerie extremă, în niște locuințe improvizate, fără curent electric, de multe ori și fără mâncare, fără a fi plătiți pentru munca depusă și, mai ales, fără a avea libertatea de a se întoarce în România.

"Victimele erau supuse frecvent unor rele tratamente, atât fizice, cât și psihice: cei care se răzvrăteau sau încercau să fugă erau agresați și, adesea, pentru a-și plăti datoriile, grupul infracțional le obliga pe tinerele femei, unele chiar și minore, să se prostitueze. Izolate, fără bani și, în special, fără documentele personale, niciuna dintre ele nu avea posibilitatea de a părăsi Italia", au mai transmis polițiștii, potrivit La Reppublica.

VIDEO

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel