Investigațiile, desfășurate de secția Schio a poliției judiciare italiene, au fost declanșate în urma unei plângeri depuse de mai mulți angajați, toți de naționalitate moldovenească, angajați la o cooperativă și la o societate cu sediul în Lombardia.
În realitate, aceștia erau angajați la o societate cu sediul în Vicenza care operează în domeniul îmbutelierii de apă minerală și băuturi răcoritoare. Muncitorii s-au plâns că au fost exploatați în mod repetat.
Investigațiile amănunțite, efectuate de ofițerii financiari, sub coordonarea strânsă a Procuraturii din Vicenza, au scos la iveală ture de lucru istovitoare, de până la 15 ore pe zi, fără întreruperi, lipsa pauzelor de masă și a concediilor, plata majorității salariilor "la negru" (pentru a ascunde orele reale de lucru), toate sub amenințarea constantă a concedierii pe nedrept.
Potrivit Il Gazzettino, moldovenii erau aduși în Italia cu ajutorul unui conațional, prin întocmirea unor documente de identitate românești false care să le permită intrarea ilegală în țară fără permis de ședere, cum se aplică în cazul cetățenilor UE.
Potrivit anchetei, recrutarea se făcea direct în Republica Moldova, prin contact cu respectivul conațional, care se ocupa de obținerea, în schimbul unei sume de bani, a unui document de identitate UE, falsificat.
În plus, lucrătorii activau ca șoferi de stivuitoare, indiferent dacă dețineau sau nu permisul corespunzător, împrejurare care creștea în mod evident riscul de accidente de muncă în cadrul fabricii.
În două ocazii, moldoveanul care i-a racolat, a solicitat servicii sexuale unor femei angajate, amenințându-le cu concedierea. Mai mult decât atât, a fost constatată și angajarea unui minor, care nu avea 18 ani împliniți la data angajării.
Cei trei manageri ai fabricii, președintele Consiliului de Administrație, directorul fabricii și șeful de depozit și distribuție internă cunoșteau condițiile în care lucrau moldovenii. În cele din urmă, ei au primit ordin de interzicere a activității administrative și manageriale pe o durată de 12 luni.
În plus, într-o discuție pe email, directorii companiei definesc orele lucrate de unii muncitorii moldoveni ca fiind „la limita sclaviei”.
Astfel, în urma cercetărilor, șapte persoane sunt cercetate pentru infracțiuni de intermediere ilegală și exploatare prin muncă în formă agravantă, violență sexuală, complicitate la intrarea ilegală pe teritoriul statului, ședere ilegală pe teritoriul statului, folosirea de forță de muncă ilegală, deținere și fabricare de documente de identitate false și fals material săvârșit de persoane fizice, scrie Il Gazzettino.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News