„Printr-o interpelare adresată Ministerului Muncii și Justiției Sociale, deputatul a solicitat informații cu privire la oportunitatea încheierii unui acord de colaborare între cele două instituții, care să își desfășoare atribuțiile specifice în parteneriat pentru românii din Italia și, respectiv, pentru italienii din România. Constantin Codreanu l-a întrebat pe ministrul Muncii și Justiției Sociale care sunt acțiunile pe care partea româna trebuie să le întreprindă în vederea semnării unui astfel de acord și când ar putea fi încheiat acesta.
Demersurile deputatului Constantin Codreanu vin în contextul vizitelor repetate pe care le-a întreprins la Roma, Milano, Torino, Verona, Florența, Venezia, Bologna, Treviso, Frosinone, Tivoli, Sicilia, toate materializate în întâlniri cu înalți oficiali italieni, reprezentanți ai diferitelor culte, dar și lideri ai comunității române și reprezentanți ai sectorului asociativ românesc. În cadrul vizitei de lucru pe care a avut-o în Sicilia, la începutul lunii aprilie, parlamentarul a participat la un eveniment cu o încarcatură culturală deosebită, organizat de comunitatea locală a românilor din Santa Croce Camerina”, se arată într-un comunicat de presă.
„Într-o zonă în care românii au de suferit, atât de pe urma stereotipurilor, cât și de pe urma unui fenomen criminal bine cunoscut și insuficient combătut, caporalato, este esențial să aratam o alta față a noastră ca popor. Să nu uităm că vorbim de țara în care avem cel mai mare număr de cetățeni români în afara României. Prin urmare, este un demers absolut necesar. De altfel, în Sicilia, românii sunt cei care domină numeric la capitolul stranieri. În cadrul întrevederii avute cu membrii filialei Ragusa, Sicilia, ai Alianței Românilor din Italia, am discutat despre sprijinul pe care îl așteaptă comunitatea românească din partea instituțiilor statului român pentru a implementa cu succes proiectele pe care le realizează în aceasta regiune”, a transmis deputatul Constantin Codreanu.
„Președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării va continua demersurile catre Ministerul Muncii și Justiției Sociale în vederea obținerii unui răspuns favorabil la solicitările explicite ale românilor din Peninsulă de a încheia unui acord de colaborare între Agenția Națională pentru Plăți și din România și Institutul Național pentru Siguranță Socială din Italia”, mai arată comunicatul de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News