Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Călăul Elenei, reacție șocantă după ce a zdrobit-o cu ciocanul: "Acum sunt mulțumit că am omorât-o“
WhatsApp
Înmormântarea Elenei Casanova a avut loc în această după-amiază, miercuri 27 octombrie, la Castegnato, un oraș din provincia Brescia. Femeia a fost ucisă, săptămâna trecută, de fostul ei partener. În total, i-a dat șaisprezece lovituri de ciocan. Bărbatul se află acum în închisoare. După oribila crimă, călăul ei s-ar fi declarat ușurat: "Acum sunt mulțumit că am omorât-o“
Italia. Ea este femeia masacrată cu un ciocan pe stradă: I-a zdrobit capul. „Elena era o persoană care dorea să facă lumea mai bună”

Vecinii Elenei Casanova, femeia de 49 de ani ucisă recent la Castegnato, în provincia Brescia, de fostul ei iubit Ezio Galesi, tot de 49 de ani, sunt șocați. „Am ieșit afară, el era acolo, a spus: "Acum sunt mulțumit că am omorât-o"“, a declarat Giuseppe, unul dintre locuitorii din Via Fiorita, pentru Fanpage.it.

„Am fost uimit. Stătea în picioare, la telefon, își suna fiica și a spus: "Am făcut ceea ce trebuia să fac"“. „Avea ciocanul de zidar, cel pentru cuie“, a adăugat Giuseppe, precizând că ucigașul a rămas impasibil, așteptând carabinierii să-l aresteze. Alți vecini au povestit cu lacrimi în ochi că Elena era „minunată, o fată însorită, prietenă cu toată lumea“. „A fost cea mai bună persoană“, au spus apropiații Elenei.   

 

Vezi și: Italia. Elena, omorâtă pe stradă, la câțiva metri de casă: „Sună-i pe carabinieri, am ucis-o cu un ciocan”. O fată a rămas orfană

Conform primelor reconstrucții, Ezio ar fi ajuns la casa Elenei cu bicicleta. Acolo, el a așteptat-o și a tras-o afară din mașină, apoi a lovit-o în mod repetat cu un ciocan până a omorât-o. În total, i-a dat șaisprezece lovituri de ciocan. Ulterior, după ce a declarat: "Am spus că o voi face și am făcut-o", și-a aprins o țigară și a așteptat carabinierii, cărora le-a confirmat dorința de a ucide. Bărbatul se află acum în închisoarea din Brescia.

 

Călăul Elenei, reacție șocantă după ce a zdrobit-o cu ciocanul: "Acum sunt mulțumit că am omorât-o“

 

Cei doi se pare că erau despărțiți de un an, iar Elena, muncitoare la Iveco în oraș, mamă a unei fete de 17 ani din prima căsătorie, a murit aproape pe loc la doar câțiva metri de casa ei.

Femeia a fost înmormântată astăzi. Un balon roșu legat de sicriu și o pereche de pantofi de aceeași culoare în fața bisericii: cele două simboluri împotriva violenței de gen au fost purtate astăzi, miercuri, 27 octombrie, la înmormântarea Elenei Casanova. Tot astăzi, primarul Gianluca Cominassi a declarat zi de doliu pentru oraș: pe lângă steagurile arborate în bernă, toate magazinele au ținut obloanele închise.

Vezi și: Italia. Ea este femeia masacrată cu un ciocan pe stradă: I-a zdrobit capul. „Elena era o persoană care dorea să facă lumea mai bună”

La înmormântare a fost prezentă și Alice, fiica de 17 ani a Elenei. După cum a relatat ziarul "Il Giornale di Brescia", fata a însoțit sicriul până la altar. Alături de ea au fost toți membrii familiei și mai mulți prieteni, care o susțin în aceste momente de durere. În ziua crimei, fata de 17 ani, se afla cu tatăl și fostul soț al Elenei care, după ce au dus-o acasă, au mers la locul faptei.

Între timp, investigațiile anchetatorilor continuă. Telefoanele mobile ale lui Galesi și Casanova au fost confiscate: din acestea se va putea înțelege dacă au existat amenințări, așa cum a reieșit până acum, din partea bărbatului. Se pare, de fapt, că Elena, după cum au declarat unele dintre prietenele sale, s-ar fi temut pentru că era amenințată de bărbat: acesta ar fi încercat să îi taie cauciucurile mașinii și i-ar fi adresat și câteva înscrisuri pe perete.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel