Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Zeci de ofiţeri suspendaţi după scandalul deţinuţilor bătuţi şi umiliţi de gardieni
WhatsApp
Este scandal în Italia, iar ministrul Justiţiei a suspendat 52 de ofiţeri care băteau deţinuţi în puşcărie. Imaginile filmate în în penitenciarul Santa Maria Capua Vetere în 6 aprilie au apărut în spațiul public și au ultragiat societatea italiană.

Mai mulţi deţinuţi din penitenciarul italian Santa Maria Capua Vetere au fost abuzaţi fizic şi umiliţi de către gardienii care ar fi trebuit să-i păzească.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale închisorii au făcut înconjurul Italiei şi au scandalizat opinia publică.

Ministrul Justiţiei, Marta Cartabia, a înaintat un raport către forţele de poliţie abilitate pentru a deschide o anchetă în acest caz.

În total, 52 de gardieni ai închisorii au fost suspendaţi din funcţie până la finalizarea anchetei, relatează Corriere della Sera.

„Dincolo de acele ziduri înalte care înconjoară închisorile există o autoritate în persoana statului. Drepturile omului nu încetează când acesta este privat de libertate. Iar acest lucru nu poate fi încălcat de angajaţii penitenciarului, care sunt delegaţi să supravegheze la buna organizare a locului”, a declarat Ministrul de Justiţie, Marta Cartabia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel