Teodosie atrage atenţia, în scrisoare, asupra situaţiei conflictuale ce poate să apară în contextul împiedicării enoriaşilor şi credincioşilor, din toată ţara, de a lua parte la tradiţionalul pelerinaj de la mânăstirea şi peştera din satul Ion Corvin (judeţul Constanţa), organizat de Praznicul Sf. Apostol Andrei, pe 30 noiembrie.
"Nu vom îngădui acum ca dreptul de a-l cinsti aşa cum se cuvine pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, să ne fie călcat în picioare de cei care nu au frică de Dumnezeu şi se închină unei ştiinţe absurde, care nesocoteşte pe om în integralitatea sa: trup, dar şi suflet. Ce veţi face? Ne veţi bate, amenda, aresta şi executa pe toţi cei care vom merge să ne rugăm la Mânăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei, în ziua prăznuirii sale?!? Veţi asmuţi justiţia şi forţele de ordine împotriva propriilor fraţi şi surori pentru a vă atinge scopurile fixate?", afirmă Teodosie, în documentul menţionat.
Arhiepiscopul Tomisului face un apel către primul-ministru, invocând moderaţie în aplicarea restricţiilor de circulaţie în zonele de carantină impuse în contextul pandemiei, reamintindu-i faptul că tot de la un presupus conflict în care autorităţile statului au înfruntat un cleric a izbucnit Revoluţia Română la Timişoara, în 1989.
"Nu subestimaţi dorinţa oamenilor de a striga din nou în stradă la Constanţa şi în alte părţi ale ţării 'cu noi este Dumnezeu', pentru a se putea ruga şi trăi liber, fără o nouă dictatură. Un dram de înţelepciune în plus v-ar putea readuce în ultimul ceas dumneavoastră şi colaboratorilor în suflete omenia, credinţa şi dreapta simţire pe care se pare că raţiunile pandemiei vi le-au întunecat. Dumnezeu să vă dăruiască gândul cel bun pentru a face ceea ce este cu adevărat de folos oamenilor din această ţară şi a nu lupta cu înverşunare împotriva lui Dumnezeu şi a celor care cred în el", spune Teodosie în mesajul public transmis premierului Ludovic Orban.
În opinia acestuia, "niciodată drepturile credincioşilor ortodocşi şi ale clericilor de a se ruga nu au fost atât de mult batjocorite".
"Incidentul petrecut la Constanţa în dimineaţa zilei de 25 noiembrie, cu prilejul sărbătoririi hramului Bisericii Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, din cartierul Tomis Plus, când poliţiştii şi jandarmii au brutalizat şi amendat credincioşii prezenţi la slujbă, ne întăreşte convingerea, încă o dată, dacă mai era nevoie, că ne aflăm noi clerul, împreună cu credincioşii ortodocşi, în faţa unor mari abuzuri, pe care autorităţile le săvârşesc din ce în ce mai des, probabil sub îndrumarea dumneavoastră tacită", afirmă arhiepiscopul în scrisoare.
El adaugă că acum credincioşii Bisericii Ortodoxe Române şi slujitorii ei sunt obligaţi "să îndure umilinţa şi frigul, să se expună unor grave probleme de sănătate din pricina temperaturilor scăzute, care afectează sistemul imunitar", situaţie în care s-a ajuns "de dragul măsurilor exagerate, lipsite de logică".
"Am îndurat suficient, de la începutul acestei pandemii, împreună cu toţi oamenii de bună-credinţă din această ţară şi am respectat măsurile sanitare luate iniţial, în mod responsabil. De această dată, însă, trebuie să denunţăm public abuzurile pe care le orchestraţi şi pe care forţele poliţieneşti şi de jandarmerie le exercită asupra noastră, într-o ţară europeană care se vrea a fi democrată şi nu aflată sub dictatură şi teroare", mai scrie arhiepiscopul Tomisului.
Tribunalul Constanţa a respins, miercuri, cererea Arhiepiscopiei Tomisului de suspendare a hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) care interzice participarea la procesiunile şi pelerinajele religioase a persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localităţile în care se desfăşoară aceste activităţi. Hotărârea Tribunalului Constanţa poate fi atacată prin recurs, în termen de cinci zile de la comunicare, la Curtea de Apel Constanţa.
Un număr de 39 de persoane depistate de poliţişti că participau, miercuri, la o slujbă oficiată într-o biserică din municipiul Constanţa fără să poarte mască de protecţie şi să păstreze distanţarea fizică au fost amendate cu suma totală de 4.500 de lei, a informat IPJ Constanţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News