„Domnul Putin, care este atât de vehiculat în zilele acestea şi văzut atât de negru, nu-i negru cum îl prezintă toată lumea. Am spus-o şi o spun fără frică şi fără nicio ezitare. Este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte şi la Ierusalim. În ţara sa, şi Putin, şi Medvedev, sunt ctitori. Şi am fost pe urmele lor în excursie şi m-am minunat câtă jertfă au făcut. Şi noi îi judecăm ca pe nişte răufăcători.
Sigur că au păcatele lor. Ei nu răspund pentru păcatele înaintaşilor care au adus comunismul. Dar nu l-au adus ei. Cei care au adus comunismul, cei din vest, ei au plantat comunismul. Că Marx şi Engels nu sunt din Rusia. Sunt de altă origine”, a afirmat arhiepiscopul Teodosie, într-o emisiune la Radio Dobrogea, difuzată joi.
„Asa cum deja se ştie, arhiepiscopul Teodosie obişnuieşte sa se pronunţe „sui generis” inclusiv pe unele teme extrabisericeşti. În virtutea autonomiei eparhiale pe care alege să o folosească uneori în mod original, are desigur dreptul să se exprime public pe orice temă, fără ca asta să însemne că se exprimă în numele BOR, ci în nume strict personal. BOR comunică public în plan decizional şi pe teme fundamentale doar prin Sfântul Sinod şi prin Cancelaria acestuia, nu printr-un anumit ierarh”, a precizat Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al BOR, pentru Adevărul.
ÎPS Teodosie este bine-cunoscut pentru astfel de declarații. Anul trecut, el a intrat în vizorul CNCD după ce a încerct să explice de ce o femeie nu poate avea roluri importante în biserică: „Ea a început păcatul”, a spus ierarhul.
„Ea nu poate fi perpetuu într-o rugăciune, pentru că are condiţia slăbiciunilor sale. Cum să fie discriminare?! Aceasta este femeia. Ea a început păcatul şi iată, se află cu această neputinţă pentru că, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, că dacă n-ar fi fost păcatul, nu astfel s-ar fi înmulţit neamul omenesc, ci prin puterea cuvintelor dumnezeieşti, care le-a zis înainte de păcat: «creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi Pământul»”, spunea atunci ÎPS Teodosie.
CNCD nu l-a sancționat pe Teodosie „Consiliul constată că, în astfel de cazuri cum este cel supus analizei (doar în acest caz concret ce constituie obiectul plângerii), în temeiul libertății religioase și al principiului autonomiei cultelor recunoscute de statul român, revine acestora din urmă să aprecieze și să-și aplice propriile regulamente atunci când, un ierarh în exprimarea libertății de conștiință și religioasă poate aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în speță dreptului la demnitate a femeilor. Acest drept și această obligație a cultelor recunoscute de stat rezultă și din art. 5 alin. (4) din Legea 498 din 2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor”, se arată în comunicatul transmis de CNCD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News